Cu frică si cutremur, Darby

Mantuire deplina in Hristos

Pavel ştia că într-o zi va fi împreună cu Stăpînul său şi va fi asemenea Lui. De aceea, pînă ce avea să ajungă acolo, el ştia că nimic altceva nu l-ar putea satisface pe deplin decît numai Hristos, de aceea, mînat de afecţiuni cereşti, el alerga mai departe spre acel moment binecuvîntat.
Prin har, orice creştin este aşezat pe acelaşi drum. La punctul de plecare, el este împăcat cu Dumnezeu; şi această împăcare a devenit punctul de pornire pentru toate celelalte binecuvîntări. Domnul 1-a chemat cu o chemare cerească şi a pus în inima lui gînduri duhovniceşti. Harul a format o legătură strînsă între creştinul care este pe pămînt şi Hristos care este sus. Dar dacă această legătură binecuvântată nu este susţinută, afecţiunile cereşti din inima copilului lui Dumnezeu pot ajunge ador-mite şi reci. Siguranţa mîntuirii poate să rămînă, totuşi, ca ceva izolat; însă afecţiunile duhovniceşti sînt pierdute.

„Duceţi pînă la capăt (lucraţi) mîntuirea voastră cu frică şi cutremur”. Întîmpinăm greutăţi pe cale, deşi sîntem siguri că vom ajunge la capăt. Deşi alergarea nu este temeiul pentru care sîntem accep-taţi, totuşi ea nu este din această cauză un lucru lipsit de însemnătate. Ce privilegiu şi ce onoare să fii un instrument al lui Dumnezeu în lupta cu Satan! Şi totodată ce răspundere! Nimeni nu poate sta în picioare în această luptă, dacă este nepăsător, dacă lucrează într-un spirit nepotrivit, dacă cedează firii păcătoase.

Deseori aceste cuvinte „cu frică şi cutremur” sînt folosite ca să arunce o îndoială asupra relaţiilor noastre cu Dumnezeu. Totuşi nu în privinţa aceasta avem să ne temem. Sîntem în mijlocul ispitelor, toate lucrurile din jurul nostru şi îndeosebi puterea lui Satan, caută să ne împrăştie gîndurile şi să ne abată inimile de la Hristos. Şi apostolul subliniază acest lucru, că acum, cînd el nu mai era prezent, ei singuri să aibă grijă de acestea. El lucrase pentru ei cînd a fost cu ei, el dăduse piept cu vrăjmaşul, în înţelepciunea şi puterea apostolică. Dar acum el era în închisoare cînd le scria acest lucru. Le spune: „Acum trebuie să luptaţi voi înşivă”. Şi ei aveau să facă aceasta, căci Dumnezeu era Cel care lucra în ei. Contrastul este nu între Dumnezeu şi ora, care ar lucra, ci între Pavel şi filipeni. Dumnezeu este Cel care lucra în ei,dar Pavel nu mai era de faţă. Şi dacă l-au pierdut pe Pavel, Dumnezeu care lucra în ei era totuşi prezent cu ei.

Cînd apostolul vorbeşte de „a duce pînă la capăt (a lucra) mîntuirea noastră cu frică şi cutremur”, el nu are în vedere îndreptăţirea, nici poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Mîntuirea în epistola către Filipeni este totdeauna înfăţişată ca finalul alergării, ca finalul ei în slavă. Care a fost rezultatul răscumpărării pentru Israel? Ei au intrat nu în Canaan, ci pe drumul care îi ducea prin pustie. Fiind creştin, eu am de urmat această cale, slăvind numele lui Dumnezeu si lucrarea Sa. Diavolul caută să mă deruteze sau să mă oprească în înaintare, de aceea e vorba de frică si cutremur. Un israelit în pustie nu punea niciodată întrebarea dacă era în Egipt sau nu. Un creştin care se îndoieşte, nu ştie că a fost răscumpărat. Israelitul putea să nu culeagă mana într-o zi şi în felul acesta să nu aibă ce mînca în acea zi; dar nici gînd că ar mai fi fost în Egipt.

Satan este pe urmele noastre chiar şi în clipa de faţă. Nu vei face nici doi paşi după ce ai ascultat Cuvîntul lui Dumnezeu, fără ca Diavolul să nu caute să-ţi răpească roada pe care ai fi putut-o lua. Va face tot ce îi stă în putinţă pentru a trezi în tine mîndria şi pentru a te împiedica astfel să arăţi însuşirile lui Hristos, pe care ni le prezintă Scriptura. Dacă ai fi convins că ai datoria să arăţi aceste însusiri ale lui Hristos în tot timpul călătoriei prin această lume şi că Satan este mereu la lucru, căutînd să te împiedice, ai socoti că acesta este un lucru deosebit de serios şi ai înţelege ce spune Petru: „Dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire, pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre” (1 Petru 1.17).

Satan caută să-mi murdărească picioarele, ca să mă facă să necinstesc pe Hristos în chipul cel mai înjositor. Sînt în luptă cu Satan, cu lumea şi cu mine însumi, dar sînt în pace deplină cu Dumnezeu. A duce pînă la capăt mîntuirea noastră este un lucru cu totul diferit de relaţia noastră veşnică pe care o avem cu Dumnezeu şi trebuie să ne păzim să nu confundăm pe una cu cealaltă. Legătura mea cu Dumnezeu este perfectă şi statornicită pentru tot-deauna, iar încrederea mea în Dumnezeu mă face în stare să lucrez aşa cum mă îndeamnă El.

sursa fotografie și document

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s