Propovăduirea duhurilor din închisoare – 1 Petru 3:18-22

5. Suferința pentru bine este în modelul Domnului Isus:

1 Petru 3:18-22 „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

a. Perioada suferinței: „Hristos, de asemenea, El, Cel neprihănit a suferit odată”. Petru subliniază temporalitatea suferinței arătând că și Hristos „a suferit odată”. Și creștinii, atât timp cât sunt pe pământ, se poate spune că suferă „odată” după care nu vor mai suferi.

b. Pricinile suferinței:

i. Starea lui: „El Cel neprihănit”. Petru își îndeamnă cititorii credincioși să nu se deznădăjduiască datorită suferinței pentru neprihănire prin exemplul clar al lui Hristos care a suferit în ciuda faptului că era singurul neprihănit dintre oameni.

ii. Starea celorlalți:

– Păcatele ispășite: „pentru păcate”. Motivul pentru care Hristos a murit pentru oameni este datorită păcatelor lor. Acest „pentru păcate” arată clar că jertfa lui Hristos nu a fost în primul rând pentru a ne lăsa un exemplu ci pentru a rezolva problema păcatelor.

– Păcătoșii înlocuite: „pentru cei nelegiuiți”. Pe de altă parte, Hristos nu a murit doar „pentru păcate”. Scopul lui Hristos nu a fost doar satisfacerea dreptății și sfințeniei lui Dumnezeu ci și răscumpărarea păcătoșilor din păcatele lor.

c. Planul suferinței: „ca să ne aducă la Dumnezeu”. Petru arată clar că moartea lui Hristos ispășitoare („pentru păcate”) și substitutivă („pentru cei nelegiuiți”) a fost cu scopul „ca să ne aducă la Dumnezeu”.

Acesta a fost scopul final al lui Hristos în moartea lui pentru noi. Toate celelalte obiective se supun acestuia. De fapt în această expresie sunt combinate cele două scopuri majore ale mântuirii: întâi, slava lui Dumnezeu („la Dumnezeu”) și salvarea oamenilor („ca să ne aducă”).

d. Produsul suferinţei:

i. Negativ: „El a fost omorât în trup”. Hristos, Căpetenia mântuirii noastre, spune Petru, ca și cititorii persecutați „în trup” a suferit până la capăt „în trup” fiind omorât de persecutorii lui. Așadar, niciunul dintre credincioșii care sufereau în trup nu erau, în comparație cu Hristos, puși în situații pe care Domnul să nu le fi cunoscut personal.

ii. Pozitiv: „dar a fost înviat în duh”. La acest punct Petru explică ce a făcut Hristos „în duh” arătând credincioșilor care sufereau o persecuție cruntă care este valoarea atemporalității „duhului” în comparație cu temporalitatea trupului. Expresia „în duh” nu se referă la Persoana Duhului Sfânt ci la „tărâmul Duhului” în comparație cu „tărâmul trupului” – această comparație fiind evidențiată clar prin paralela „în trup” și „în duh”. Pentru a-și argumenta poziția Petru arată ce a fost capabil să facă Hristos „în duh”. Este foarte important de observat că Petru nu spune, deocamdată, când s-a dus Hristos să propovăduiască. Unii au tras concluzia că S-a dus cât timp era mort însă textul nu spune deloc acest lucru. Dacă ar fi propovăduit atunci Petru ar fi trebuit să spună că „El a fost omorât în trup – timp în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare” însă Petru nu afirmă acest lucru ci trece de evenimentul morții și precizează „învierea în duh”. Petru nu duce mai departe ideea învierii ci conceptul de fi în duh și care este valoarea trăirii „în duh”. Acest lucru este evident deoarece „în duh” se acordă cu „în care” – ambii termeni fiind Dativ Neutru Singular.

(i) Substanța activității „în duh”: „în care S-a dus să propovăduiască”. Termenul grecesc „κηρύσσω” este folosit deseori fie pentru a descrie activitatea de a anunța ceva anume fie, în cele mai multe cazuri, pentru a descrie activitatea de predicare a Evangheliei. Dacă interpertarea susținută ar fi cea potrivit căreia duhurile, cărora Hristos le-a propovăduit, sunt duhuri rele, atunci termenul trebuie interpretat ca referindu-se la anunțarea victoriei lui Hristos asupra duhurilor rele.

(ii) Subiecții activității „în duh”:

[i] „duhurilor din închisoare”. Scriptura nu spune că Hristos a coborât în închisoare ca să predice celor care acum erau duhuri ci că a predicat, pe vremea lui Noe, acelora care în acest punct erau duhuri în închisoare.

[ii] „care fuseseră răzvrătite odinioară”. Propovăduirea lui Hristos în duhul, prin gura lui Noe, era direcționată către oamenii răzvrătiți care nu ascultau chemarea lui Dumnezeu ca să fie salvați împreună cu familia acestuia.

(iii) Sezonul activității „în duh”:

[i] „când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare”. Textul arată foarte clar faptul că Domnul Isus nu a predicat în închisoarea iadului ci a predicat „când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare”. Această vreme nu se referă deloc la perioada în care sufletele sunt în iad.

[ii] „în zilele lui Noe”. Așadar, Hristos propovăduia „în duh” prin Noe. Noe era călăuzit de duhul lui Hristos atunci când propovăduia sufletelor răzvrătite.

[iii] „când se făcea corabia”. Petru este mult mai specific și arată care este perioada specifică din viața lui Noe când Hristos, prin duhul, predica prin gura lui Noe, oamenilor din vremea acestuia.

– Instrumentul salvării: „în care au fost scăpate prin apă”.

– Indivizii salvați: „un mic număr de suflete, şi anume opt”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s