Viţa şi mlădiţele, Ioan 15, J.N. Darby

Mantuire deplina in HristosÎnceputul acestui capitol şi tot ce se referă la viţă aparţin de poziţia pămîntească — în care Isus a fost pe pămînt — de relaţiile Lui cu ucenicii pe pămînt şi care nu merg dincolo de această poziţie.

„Eu sînt adevărata viţă”. Domnul sădise o vie pe care o scosese din Egipt (Psalmul 80.8); aşa a fost Israel din fire. Dar el n-a fost adevărata viţă. Adevărata viţă a fost Fiul Său pe care L-a adus din Egipt — Isus. El Se prezintă în felul acesta ucenicilor. El nu este arătat aici aşa cum avea să fie după plecarea Sa; El a fost aşa pe pămînt şi în mod deosebit pe pămînt. Nu putem vorbi de a sădi viţa în ceruri, nici de a curăţi acolo mlăditele. Adevărata viță deci nu este Israel. În contrast cu Israel este Hristos, însă Hristos ca fiind pe pămînt, luînd locul lui Israel, ca adevărata viţă. Tatăl cultivă această viţă pe pămînt. Nu este nevoie de viticultor în ceruri. Cei care s-au ataşat de Hristos ca rămăşiţă a lui Israel, ucenicii, aveau nevoie de această îngrijire. Şi aceste mlădiţe purtătoare de roade sînt văzute pe pămînt, iar Domnul le spune: „Acum voi sînteţi curaţi din cauza Cuvîntului pe care vi l-am spus”. „Voi sînteţi mlădiţele”. Iuda nu mai era acolo între ei, tot aşa şi ucenicii care nu mai veneau după El. Ceilalţi trebuiau puşi la încercare şi curăţiţi, pentru ca să poată purta şi mai multă roadă.

Nu mă îndoiesc că această relaţie, în principiu şi într-o analogie generală, încă rămîne. Cei care spun că sînt credincioşi, care se alipesc de Hristos ca să-L urmeze, vor fi curăţiţi, dacă au viaţa; dacă nu, ceea ce au va fi înlăturat. Observaţi că aici Domnul vorbeşte numai de cuvântul Său — cel al adevăratului proroc — şi despre judecată, atît în disciplinare cît şi în tăiere. Prin urmare, aici El nu vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu, ci de răspunderea omului, răspundere căreia omul nu va fi în stare să-i facă faţă fără har. Şi aici este vorba de o răspundere personală.

Viticultorul caută roadă. Dar din comparaţia făcută putem învăţa o totală dependenţă de viţă, ca mijloc de a aduce roadă. Şi El arată că ucenicii care sînt pe pămînt trebuie să fie curăţiţi de Tatăl; iar dacă „cineva” (căci în versetul 6 El cu multă grijă schimbă expresia, deoarece El Îşi cunoaşte ucenicii şi spusese deja că ei erau curaţi), un om, cineva, nu aduce roadă, va fi tăiat. Subiectul aici nu este relaţia cu Hristos încheiată pe vecie în ceruri, prin Duhul, relaţie care nu poate fi nici atinsă, nici pierdută, ci este vorba de această legătură care, chiar dacă este începută aici pe pămînt, ea este oricum vitală şi veşnică — sau poate să nu fie.

Roada trebuie să fie dovada acestei relaţii. Hristos era deci adevărata viţă, Tatăl era viticultorul, cei unsprezece erau mlădiţele. Ei aveau să rămînă în El, fapt care se realiza prin gîndul de a nu produce altă roadă decît în El, privind la El. Mai întîi are roadă Hristos. Dependenţa, exerciţiul practic al inimii de a se apropia de El şi de a se încrede în El, este de cel mai mare folos. În felul acesta, Hristos este în ei un izvor constant de putere şi de roadă. El avea să fie în ei, şi în afara Lui ei nu puteau să facă nimic. Dacă prin rămînerea în El, ei aveau puterea prezenţei Sale, ei aveau să aducă tot mai multă roadă. Totuşi dacă „un om”, „cineva” (El nu spune „ei”; El îi cunoştea ca fiind mlădiţe adevărate şi curate) nu rămînea în El, avea să fie aruncat afară si ars.

Sursa: Mântuirea deplină în Hristos, J.N. Darby

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s