Cum se împacă predestinarea cu libera voință?

Deşi este fals a se afirma că Dumnezeu mântuiește oamenii împotriva voințelor lor, totuși, chiar dacă am porni de la această presupoziție, nu putem afirma că este greșit. Când cineva își duce copilul în cabinetul pediatrului în ciuda țipetelor și împotriva voinței sale pentru a-i salva sănătatea și viața, ceilalți nu îl consideră un tiran. La fel este atunci când cineva adoptă un copil crescut într-o familie abuzivă sau scapă o persoană inconștientă dintr-o clădire aflată în flăcări. Ar trebui părinții adoptivi să lase copilul abandonat și să fie abuzat până când copilul poate lua decizii pentru sine? Trebuie oare să se aștepte până când persoana se trezește ca să-și exprime, într-o formă explicită, dorința de a fi salvată? Chiar și noi ignorăm voințele oamenilor pentru a-i salva.[1]

Ca urmare a voinţei imuabile şi preştiinţei infailibile, indiferent de lucrurile care se întâmplă, ele se întâmplă în mod necesar, deşi din prisma cauzelor secundare şi a omului, multe lucruri sunt contingente, neaşteptate şi aparent accidentale. În sprijinul acestei afirmaţii Zanchi citează din nou câteva afirmaţii ale lui Luther. El spunea: „tot ceea ce omul doreşte, el doreşte în mod necesar, însă fără ca să simtă vreo constrângere, şi tot ceea ce poate să facă este doar ceea ce Dumnezeu din eternitate a dorit şi a preştiut.”[2] În acelaşi mod îl citează pe Melanchthon care spunea: „toate lucrurile decurg conform predestinării divine, nu doar faptele pe care le facem în exterior, ci chiar şi gândurile pe care le gândim” adăugând că „nu există aşa ceva ca şi şansă sau întâmplare, şi nici nu există o cale mai rapidă de a câştiga frica de Domnul, şi de a ne pune toată încrederea în El, decât să fim versaţi în doctrina predestinării.” Această doctrină poate fi găsită în Scriptură în texte ca şi acestea: Psalmii 135:6; Matei 10:29; Proverbe 16:1; Matei 26:54; Luca 22:22; Fapte 4:28; Efeseni 1:11; Isaia 46:10.[3]

Presupunerea greşită care stă la baza acestei obiecţii este că alegerea trebuie să fie absolut liberă (în nici un fel cauzată de Dumnezeu) dacă este să fie o alegere umană reală. Scriptura nu spune nicăieri că alegerile omului trebuie să fie independente de influenţa lui Dumnezeu pentru ca să fie considerate alegeri reale sau autentice.[4]

Alegerile au limite impuse de ceea ce este şi ce doreşte omul. Deciziile sunt influenţate de anumite caracteristici personale pe care omul nu este capabil să le modifice prin propria alegere. Cu siguranţă, omul nu alege genele pe care le are. Libertatea este aşadar între aceste limite. Libertatea trebuie înţeleasă ca şi capacitatea de a alege în lumina a ceea ce este omul. Şi ceea ce este el este un rezultat al deciziei şi activităţii lui Dumnezeu. El controlează toate circumstanţele care au legătură cu situaţiile din viaţă. Prin intermediul tuturor factorilor care au pătruns în experienţa unui individ, El a influenţat apariţia unui tip de persoană care este în prezent. Aşadar, Dumnezeu face ca alegerile libere ale indivizilor să fie sigure.[5]

Teza pelagiană, adoptată deseori de arminieni, spune că virtutea şi viciul îşi scot lauda sau ocara doar dacă individul are putere să aleagă. Acest lucru este fals pentru că lui Dumnezeu şi îngerilor buni le este imposibil să păcătuiască. Puterea de a alege este, de fapt, cusurul şi slăbiciunea voinţei.[6]

Trebuie reamintit însă că incapacitatea omului din domeniul moral nu îşi are sursa în Dumnezeu ci omul şi-a impus-o şi de aceea nu este scutit de obligaţie.[7] Voinţa este, prin natura ei, înrobită de păcat şi este îndrăgostită de această robie. Există o spontaneitate a voinţei în a-l urma pe Satan şi a păcătui dar ea nu are capacitatea de a-L urma pe Dumnezeu.[8]

Libertatea nu implică nici capacitatea de a alege orice fiindcă ar însemna că nici Dumnezeu nu e liber deoarece El poate alege doar în limitele naturii Sale. În acelaşi fel omul are o libertate a voinţei limitată de propria sa natură – care este păcătoasă. Un om este considerat nebun dacă voinţa lui este complet liberă de orice control exercitat de sentimentele, principiile şi înţelegerea lui. Faptele lui ar fi iraţionale şi imprevizibile mereu.[9] Omul e limitat de legile lumii fizice, de mediul în care trăieşte, de obiceiuri, de pregătirea lui din trecut, de contextul social, de frica de pedeapsă ori dezaprobare, de dorinţe şi aspiraţii, astfel încât e departe de a fi stăpânul absolut al propriilor acţiuni. În orice moment el este aşa cum a fost format de trecut.[10]

Doctrina predestinării nu spune că Dumnezeu constrânge omul incosecvent cu libertatea lui. Cei nealeşi sunt lăsaţi să facă ceea ce inimile lor rele sunt înclinate să facă. Cei aleşi sunt făcuţi doritori prin puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează în ei ca să vrea şi să facă conform cu buna Sa plăcere. A-l face pe cineva doritor nu anulează libertatea umană.[11]

Doctrina aceasta nu înseamnă că „orice influenţă a Duhului Sfânt nu poate fi împotrivită, ci că El poate birui orice împotrivire ca să-Şi facă influenţa să fie irezistibilă.”[12] Luther explica acest lucru astfel: un om fără Duhul Sfânt nu face răul împotriva voinţei sale, sub presiune, ca şi cum ar fi împins să facă răul, ci îl face în mod spontan şi voluntar iar această voinţă este ceva ce el nu poate, prin propria putere, să restrângă, să elimine sau să altereze.[13]

Când harul cucerește inima omului datorită caracterului său irezistibil el nu o face forțând voința. John Owen explica acest lucru în detaliu arătând relația dintre harul irezistibil și voința păcătoasă și împotrivitoare a omului. Dușmănia și opoziția care este acționată de voință împotriva harului este împotriva a ceea ce este în mod obiectiv propus ei. Așa se „împotrivesc” oamenii Duhului Sfânt, adică – față de dispensația externă a harului prin cuvânt. Voinței îi este propus Cuvântul extern și nu harul intern mântuitor. De aceea voința niciodată nu se poate împotrivi harului intern întrucât acesta nu îi este oferit. Și dacă cuvântul ar fi singurul aspect oferit voinței ea întotdeauna s-ar împotrivi lui. Felul în care oameni se împotrivesc Duhului Sfânt („voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”) este prin refuzul Cuvântului Său. Voința, de aceea, nu este forțată de vreo putere acționată de har, ci prevalența harului este internă, lucrând în mod real și fizic; ceea ce nu este obiectul opoziției voinței deoarece nu îi este propus ca să poată accepta sau refuza, ci lucrează eficient în ea. Harul irezistibil este, așadar, un act secret intern atotputernic al Duhului Sfânt, producând și efectuând în voința noastră întoarcerea la Dumnezeu, acționând în așa fel voințele noastre încât ele însele acționează, și aceasta în mod liber.[14]

Jean Calvin explica de ce voinţa este voluntară în ciuda necesităţii de a face răul: „incapacitatea lui Dumnezeu de a face răul decurge nu dintr-un impuls violent, ci din abundența bunătății Lui. Așadar, dacă faptul că trebuie să facă binele nu împiedică voința liberă a lui Dumnezeu în ce privește înfăptuirea binelui – cine ar putea să spună că omul păcătuiește mai puțin voluntar din pricina faptului că este supus necesității de a păcătui?” Cu alte cuvinte omul nu are nici o scuză deoarece „păcătuiește voluntar, nu involuntar sau prin constrângere; prin tendința cea mai accentuată a inimii lui, nu prin obligativitatea constrângerii; prin îndemnul poftei sale, nu datorită unei constrângeri din afară”. Mai târziu Calvin îl citează pe Bernard care spunea: „într-o manieră oarecum odioasă și ciudată, voința însăși, înrăutățită de păcat, se transformă într-o necesitate pentru ea însăși. Iată de ce, nici necesitatea, deși este una a voinței, nu poate scuza voința, și nici voința, deși este dusă în rătăcire, nu poate elimina necesitatea; căci această necesitate este ea însăși voluntară”. Cu alte cuvinte omul nu este asuprit de nici un alt jug „decât cel al unei slugărnicii voluntare” și este „robit din pricina necesității; liber din pricina voinței”.[15]

A.W. Tozer făcea o descriere clară a plasei necesităților în care trăiește toată lumea creată și care arată limitarea libertății voinței umane: „Un naturalist știe că așa-zisa pasăre liberă îți duce, de fapt, toată viața într-o colivie a fricii, a foamei și a instinctelor; este limitată de condițiile atmosferice, de presiunea variabilă a aerului, de posibilitățile locale de hrană, de animalele de pradă și de opreliștea mai ciudată: constrângerea irezistibilă de a rămâne în cadrul suprafeței mici de pământ și văzduh care reprezintă teritoriul familiei ei. Cea mai liberă pasăre, la fel ca oricare alt lucru creat, este ținută tot timpul în șah  de o plasă de necesități. Numai Dumnezeu este liber.”[16]

În guvernarea Sa asupra creaturilor raționale conform cu planul Său etern Dumnezeu folosește doar metode care sunt consistente cu libertatea voinței lor. Unii afirmă că acest lucru nu este posibil și că predestinarea distruge libertatea voinței. Totuși este o aroganță să afirmi că un Dumnezeu infinit nu poate face acest lucru iar omul care afirmă aceasta ar trebui să fie el însuși infinit.[17]

[1] Daniel Montgomery, Proof, (Michigan: Zondervan, 2014), 168.

[2] Jerome Zanchius, The Doctrine of Absolute Predestination, 56.

[3] Jerome Zanchius, The Doctrine of Absolute Predestination, 57.

[4] Wayne Grudem, Teologie Sistematică, 713.

[5] Millard J. Erickson, Teologie Creştină, 314.

[6] Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării,183.

[7] Loraine Boettner, 181.

[8] Loraine Boettner, 180.

[9] Loraine Boettner, 186.

[10] Loraine Boettner, 187.

[11] A.A. Hodge, Outlines of Theology, 228.

[12] John Piper, http://www.desiringgod.org/articles/what-we-believe-about-the-five-points-of-calvinism?lang=ro#4.

[13] Martin Luther, The Bondage of the Will, 102.

[14] John Owen, Pneumatologia, (Grand Rapids: Christian Classics Ethereal Library), 299.

[15] Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine – vol. 1, (Oradea: Cartea Creștină, 2003), 405.

[16] A.W. Tozer, Cunoașterea Celui Preasfânt, (Cluj: Logos, 2003), 208.

[17] R. L. Dabney, The Five Point of Calvinism, 17.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s