Ce rost are chemarea oamenilor dacă numai unii sunt predestinați?

Se obiectează deseori că doctrina predestinării vine în contradicţie cu oferta gratuită pe care o face Isus, pentru toţi, în Evanghelie. Unii spun că nu are sens predicarea Evangheliei tuturor atâta timp cât doar câţiva sunt aleşi.

Un răspuns simplu este că atunci când Dumnezeu îi cheamă la mântuire pe oameni, în general, El o face simplu pentru că îşi găseşte plăcerea în acest lucru, în a mântui.

Doi, evanghelizarea este datoria omului pentru că Dumnezeu a poruncit-o iar acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a încheia discuţia.

Trei, ea este un privilegiu fiindcă Dumnezeu îi foloseşte pe credincioşi pentru cea mai măreaţă lucrare din istoria umană, lucrarea de mântuire a sufletelor.[1]

Patru, predestinarea nu afectează responsa­bilitatea de a predica Evanghelia fiindcă viaţa trebuie ordonată după lumina Legii Lui, nu a presupunerilor legate de planul Lui.[2]

Cinci, predestinarea nu afectează necesitatea evanghelizării, deodată ce Evanghelia este calea aleasă şi hotărâtă de Dumnezeu pentru mântuirea celor aleşi. Poporul lui Dumnezeu trebuie găsit prin evanghelizări.[3]

Şase, predestinarea nu afectează urgenţa evanghelizării fiindcă este real că oamenii fără Hristos sunt pierduţi şi trebuie să li se vorbească despre Acela la care este scăpare. Cei aleşi pentru mântuire nu sunt cunoscuţi iar Dumnezeu nu le-a dat ucenicilor săi datoria şi darul de a-i căuta pe cei aleşi pentru a le predica doar lor Evanghelia.[4]

Şapte, unii spun că această chemare nu este consecventă cu sinceritatea lui Dumnezeu dar obiecţia are forţă egală şi se îndreaptă împotriva preştiinţei lui Dumnezeu căci cum poate să li se ofere mântuirea celor despre care ştie că o vor refuza şi astfel vina lor va fi agravată?[5]

Opt, aceeaşi dificultate este prezentă atunci când se susţine doctrina inabilităţii totale a omului sau cea a alegerii divine.[6]

Nouă, sinceritatea ofertei este pusă la îndoială datorită faptului că oamenilor cărora le este făcută oferta nu o pot accepta şi astfel oferta nu este decât o batjocorire a stării lor. Însă oferta nu presupune neapărat asistenţa din partea celui care oferă şi nimeni nu poate obiecta că oferta nu este sinceră fiindcă nu oferă asistenţă. În cazul mântuirii, inabilitatea oamenilor de a primi oferta este în totalitate datorată lor şi nu este indusă de Dumnezeu.[7] Chemarea Evangheliei este porunca dată oamenilor ca să creadă, cu promisiunea că vor fi mântuiți dacă vor îndeplini condiţia de a crede. Porunca nu implică că li se va da această credinţa la fel cum porunca lui Dumnezeu ca oamenii să iubească nu implică că li se va dărui această dragoste sau că oamenii au puterea prin ei înşişi să-L iubească pe Dumnezeu perfect.[8] Chemarea arată datoria oamenilor iar dacă Dumnezeu nu ar chema, ar însemna să renunţe la legea Lui. Unii spun că omul nu e obligat să facă ceea ce nu poate însă omul are o incapacitate dobândită, nu impusă. Dacă incapacitatea ar anula obligaţia, Satan nu ar avea obligaţia să facă binele iar duşmănia lui diabolică faţă de Dumnezeu nu ar fi un păcat. Oricum cei nealeşi nu sunt preocupaţi de mântuire şi nu-i invidiază pe cei aleşi pentru speranţa mântuirii lor ci, mai degrabă, râd şi îi batjocoresc.[9]

Zece, Roger Nicole exemplifică legătura dintre predestinare şi evanghelizare astfel: cei care oferă prin publicitate anumite produse nu pretind că au un stoc co-extensiv cu numărul de ziare în care este oferită publicitatea. Singura cerinţă pentru o invitaţie sinceră este aceasta – dacă condiţia e împlinită, ceea ce este oferit va fi cu adevărat dat în posesia celui ce împlineşte condiţia. Aşadar, o ofertă reală nu implică un stoc co-extensiv cu oferta.[10]

Unsprezece, doar pe baza predestinării poate exista o ofertă gratuită şi deplină a lui Hristos pentru cei pierduţi. Predestinarea este singura speranţă de succes în evanghelizare. Datorită neputinţei spirituale a omului, evanghelizarea ar fi cea mai zadarnică activitate din lume şi nimic sub soare nu ar reprezenta o pierdere mai mare de timp.[11] Pavel a fost ispitit să se retragă din lucrare datorită opoziţiei (Fapte 18.6) dar a fost încurajat să continue misiunea datorită asigurării oferite de Dumnezeu că în acea cetate erau oameni aleşi (9,10).[12]

Doisprezece, chiar unii autori arminieni au observat că „în ultimii ani biserica a dus invitaţia Evangheliei cu mult dincolo de graniţele ei corespunzătoare” referindu-se la faptul că „invitaţia lui Dumnezeu se adresează multor oameni, dar nu este fără anumite calificări” şi „ceea ce avem tendinţa să trecem cu vederea este faptul că „oricine” nu este niciodată singur.”[13] Lucrul la care se face referire este eşecul în a observa că invitaţiile nu sunt făcute în sens strict la modul general, ci sunt adresate celor „obosiţi”, celor „flămânzi”, celor care „vor” şi celor „trudiţi şi împovăraţi”; nu sunt invitaţi cei care nu ştiu că au nevoie sau nu vor să fie schimbaţi. Aşadar mesajul este către un auditoriu limitat.[14]

Treisprezece, se poate predica şi celor reprobaţi pentru că nu îi cunoaştem care sunt aceştia, până în clipa morţii lor, şi pentru că Cuvântul le este folositor chiar lor prin faptul că îi restrânge la de la mai multă nelegiuire şi păcat. [15] Charles Spurgeon propovăduia suveranitatea lui Dumnezeu și doctrinele harului suveran și a explicat cum cineva poate crede aceste doctrine și să fie devotat evanghelizării: „Dacă Dumnezeu ar fi pus o dungă albă pe spatele fiecăruia dintre cei aleși, mi-aș petrece zilele în Londra mergând de-a lungul străzilor ridicând colțurile hainelor lor ca să văd dacă au dunga albă sau nu. Însă, deoarece Domnul Dumnezeu a spus „Oricine dorește poate veni” eu le predic tuturor.” [16]

Paisprezece, Dumnezeu cheamă oamenii la mântuire nu prin prisma alegerii sau reprobării, ci prin prisma nevoii lor ca fiinţe păcătoase. Evanghelia trebuie predicată păcătoșilor ca păcătoși, fără vreo distincție întrucât nici reprobarea și nici alegerea nu îi face pe oameni păcătoși.[17]

Cincisprezece, această chemare arată răutatea inimii oamenilor şi luminează condamnarea lor pentru că au refuzat şi neglijat Evanghelia (Marcu 16.16).[18]

Șaiseprezece, omul a avut putere în Adam dar a pierdut cunoașterea, dreptatea voinței Sale și puritatea afecțiunilor sale prin căderea în păcat. Dumnezeu însă „nu și-a pierdut autoritatea de a porunci doar prin faptul că omul, datorită păcatului lui, și-a pierdut abilitatea de a se supune.”[19]

Predicarea Evangheliei la cei care sunt reprobați are câteva motive specifice: în primul rând, chemarea tuturor arată că cei reprobați nu sunt mântuiți nu datorită reprobării lor ci datorită păcatului care îi face incapabili pe oameni să primească viața veșnică; în al doilea rând, Dumnezeu arată că reprobații nu pier datorită chemării Evangheliei în care sunt prezentate condiții rezonabile pentru mântuire. Neputința lor nu se datorează reprobării ci consimțământului voluntar oferit păcatului; în al treilea rând, Dumnezeu arată prin aceasta ce inamic este păcatul pentru mântuire, odată ce a fost îmbrățișat; în al patrulea rând, pentru ca să arate dragostea distinctivă, ca lucrare internă și spirituală, să fie aratată ca fiind roada unei iubiri speciale și particulare.[20]

[1] R.C. Sproul, Aleşi de Dumnezeu, (Oradea: Imago Dei, 2010), 196.

[2] James I. Packer, Evanghelizarea şi Suveranitatea lui Dumnezeu, (Cluj-Napoca: Logos, 2010), 108.

[3] Erroll Hulse, Cine mântuieşte, Dumnezeu sau omul? (Oradea: Făclia, 2010), 132.

[4] James I. Packer, Evanghelizarea şi Suveranitatea lui Dumnezeu, 111.

[5] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. 2 (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Pub. Co., 1993), 644.

[6] F.a., Out of Bondage, (Hitchin: Westminster Conference, 1983), 84.

[7] Roger Nicole, Covenant, Universal Call and Definite Atonement, http://alturl.com/56dvs, 11 Decembrie 2011.

[8] Charles Hodge, Systematic Theology, vol. 2, 653.

[9] Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării, 243.

[10] Joel Beeke, Defending Definite Atonement, http://alturl.com/ta27z, 11 mai 2011.

[11] James I. Packer, Evanghelizarea şi Suveranitatea lui Dumnezeu, 119.

[12] Bruce Demarest, The Cross and Salvation, 140.

[13] A.W. Tozer, Ridicarea Pânzelor, (Şcheia: Perla Suferinţei, 2012), 114.

[14] Loraine Boettner, Doctrina Reformată a Predestinării, 242.

[15] George Whitefield, 8.

[16] Charles R. Swindoll, Misterul Voii lui Dumnezeu, 39.

[17] John Bunyan, 19.

[18] John Bunyan, The Works of John Bunyan, 348.

[19] Cristopher Ness, Antidote Against Arminianism, 22

[20] John Bunyan, 25,26.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s