Tatăl nostru

Tatăl nostru care ești în ceruri

Evanghelia creștină

Poate nu te-ai gândit niciodată dar în expresia „Tatăl nostru” găsești miezul Evangheliei creștine. Diavolul este, prin naștere, tatăl nostru (Ioan 8:44). Cum de afirmă Hristos că Dumnezeu este tatăl nostru? Noi suntem, prin creație, fiii Lui dar prin păcat și trăire suntem dușmanii Lui.

Da, chiar și ca ființe păcătoase, Dumnezeu rămâne Dumnezeul nostru pentru că El ne-a creat, ne susține viața și ne poartă de grijă așa cum o face pentru toată creația. Însă El nu este Tatăl nostru, din punct de vedere spiritual. De ce totuși Domnul Hristos afirmă că El este Tatăl nostru?

Prin Isus Hristos, prin spălarea păcatelor făcută prin sacrificiul vieții Sale, prin încrederea în acest singur mijloc de mântuire noi suntem transformați din rebeli în apropiații lui Dumnezeu, din dușmani în prieteni, din copiii conduși de diavolul în copiii Săi. Suntem înfiați, regenerați, sfințiți, răscumpărați, curățiți și mântuiți.

Închinare creștină

Dumnezeu rămâne Dumnezeul nostru și după ce suntem mântuiți și acest fapt trebuie să ne inspire respect și teamă sfântă – acea teamă care ne oprește să păcătuim față de Unul care ne-a făcut atât bine încât noi toți laolaltă nu putem să-l măsurăm sau să-L răsplătim pe Binefăcător.

Totuși Dumnezeu este „Tatăl nostru” și, de aceea, ne putem apropia de El, putem apela la protecția, grija, iubirea, sensibilitatea și la tot ce vine din relația cu Tatăl divin. Nu există nimic din ceea ce are Tatăl, de care noi să avem nevoie, și El să nu ne dăruiască. El este singurul Tată desăvârșit. Câtă încredere trebuie să avem în El!

Orice tată prețuiește relația cu fiul lui. Comunicarea joacă un rol vital în relația lor. Rugăciunea este felul în care noi comunicăm cu Tatăl nostru în intimitate. Ce implicații are faptul că ne rugăm „Tatălui nostru”?

În primul rând, știm sigur că va da doar „lucruri bune celor ce i le cer” (Mt. 7:11). Nici un tată nu va da lucruri rele copiilor lui căci ce tată „dacă-i cere fiul său o pâine, îi dă o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, îi dă un şarpe?” (Mt. 7:9-10).

În al doilea rând, știm că El știe deja ceea ce avem trebuință și nu este necesar să apelăm la ritualuri păgânești sau exprimări bombastice pentru că nici un copil normal nu face așa cu tatăl său (Mt. 6:7-8).

Etica creștină

Trebuie să nu uităm că a fi fiii Lui aduce multe implicații. El ne cere să fim sfinți și desăvârșiți „după cum și Tatăl vostru este desăvârșit” (Mt. 5:48). Acestea sunt implicațiile practice și etice ale relației noastre cu Tatăl nostru cel ceresc. Viața noastră trebuie să semene cu viața Lui la fel cum fiii seamănă cu tații lor.

El „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” și de aceea noi, imitându-L, trebuie să ne iubim într-un mod practic dușmanii (Mt. 5:44-45). Doar așa semănăm cu El. Nu devenim fiii Lui dacă ne iubim dușmanii ci demonstrăm că suntem fiii Lui dacă ne iubim dușmanii.

Toată religia noastră trebuie să treacă de exterior și ritual tocmai pentru că Tatăl nostru „vede în ascuns” și „știe de ce avem trebuință” (Mt. 6:4, 6, 8, 18). Nici zeciuiala, nici rugăciunile, nici posturile nu trebuie făcute pentru ochii oamenilor pentru că avem o răsplată mai mare de la Tatăl nostru care ne cunoaște motivațiile și înclinațiile.

Raportare la lumea materială

Trăim într-o lume materială și orice tată poartă de grijă fiilor Săi. În același fel Tatăl nostru nu doar „știe că avem trebuință de” lucrurile materiale ci și se îngrijește ca să le avem (Mt. 6.26, 32-33) la fel cum se îngrijește de necuvântătoare sau de alte lucruri care fac parte din creație.

Suferința creștină

Uneori tații își lasă copiii să sufere. Copiii experimentează durerea și nu înțeleg de fiecare dată rațiunea din spatele ei. Totuși no știm despre vrăbii că „niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui” (Matei 10:29) și că nouă „și perii din cap, toți ne sunt numărați” (v.30). Deci, pentru că „suntem de preț decât multe vrăbii” nu trebuie să ne temem (v.31). Acesta este felul prin care noi ne raportăm la suferință și prigonire – nu ne temem pentru că avem un Tată care ne are în vizor.

Pierderea copiiilor

Ce tată dorește să-și piardă copiii? Ce tată permite să i se piardă copiii? Îl putem acuza pe Dumnezeu de lipsă de grijă sau că nu este destul de capabil să țină dușmanii departe de noi sau acele lucruri fatale pentru relația noastră cu El? Nicidecum.

Isus spune că „nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi” (Mt. 18:14). Putem fi siguri, indiferent de rătăcirea noastră, că El nu ne vrea pierduți (v.12) și că, chiar dacă ne pierdem, El merge în căutarea noastră (v.12-13) și se bucură de aducerea noastră acasă.

Disciplina creștină

Orice tată care își iubește copilul îl și disciplinează. Am auzit oameni, care se consideră creștini, respingând orice gând cu privire la posibilitatea unei disciplinări din partea lui Dumnezeu. Totuși acest concept este natural și biblic.

Noi nu putem pretinde ca Tatăl nostru ceresc să ne lase de capul nostru, sub pretextul falsei doctrine a liberei voințe, ca să ne nenorocim pentru totdeauna. Tatăl nostru ne supraveghează și atunci când greșim, și El consideră că disciplina funcționează corectiv, ne aplică o anumită disciplinare pentru câștigarea noastră (Evrei 12.5-11).

Când spunem „Tatăl nostru” rostim o expresie cu multe implicații esențiale pentru viața noastră spirituală și materială. Nu ar trebui să o rostim doar ca pe o expresie cu care ne introducem rugăciunea. Trebuie să ne oprim și să înțelegem ce anume spunem.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s