Umplerea cu Duhul – explicații

Efeseni 5:18 Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

1. Umplerea se face în relație cu Cuvântul. O observație generală care trebuie să guverneze întreaga interpretare a pasajului este aceea că porunca pentru plinătatea Duhului urmează celei de a înțelege voia lui Dumnezeu. Așadar, nu doar că nu există nici o contradicție între umplerea Duhului și Cuvântul lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, aceste două responsabilități sunt complementare. Duhul Sfânt lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu. Este foarte posibil ca apostolul Pavel să se fi așteptat ca această umplere să se realizeze în mod special prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.

Este foarte intersant de remarcat că în multe întâlniri organizate sub pretextul căutării unei asemenea experiențe lipsește cu desăvârșire Cuvântul lui Dumnezeu sau vreo încercare de înțelegere corectă a Lui. Unii dintre promotorii experiențelor „umplerii cu Duhul Sfânt” par să vorbească cu aroganță și reproș față de aceia care insistă asupra studierii Cuvântului. În acest punct fundamental se observă o deviație gravă de la tiparul prezentat de apostolul Pavel.

2. Umplerea se realizează într-un om dezintoxicat. Cele două imperative complementare „nu vă îmbățati de vin” și „fiți plini de Duh” arată că beția și Duhul Sfânt se exclud reciproc. Beția „este destrăbălare” pentru că duce la păcate care pot fi categorisite ca și „destrăbălare”. O trăire practică cu înțelepciune, înțelegere a voii Domnului și răscumpărare a vremii înseamnă evitare totală a beției. Ea dă oportunități diavolului, nu Duhului. Beția este interzisă pentru că îndepărtează acele „restrângeri ale modestiei și rușinii”.[1]

3. Unii comentatori au încercat să speculeze motivul pentru care Pavel introduce acest imperativ. Nu știm dacă între acești credincioși exista o asemenea problemă. Pavel avertizează împotriva imoralității care vine odată cu beția. Fiind un viciu comun, indiferent de culturi și societăți, Pavel nu are nevoie de o situație specifică pentru a oferi un asemenea avertisment.

4. Chiar dacă unii au încercat să înțeleagă din acest text o poruncă pentru abstinența totală de la vin totuși apostolul Pavel interzice aici beția și nu consumarea vinului. Desigur, unii pot abuza de această nuanță însă orice poruncă a Scripturii poate fi abuzată. Pentru a evita abuzurile nu trebuie să oferim porunci adiționale Scripturii ci să respectăm ceea ce este scris.

5. Umplerea nu este „beția în Duhul”. Vinul ajunge să „ia mințile” omului așa încât acesta acționează ca și cum ar fi controlat de altcineva. Totuși Duhul Sfânt nu acționează în credincios la fel cum acționează vinul. El nu posedă și controlează omul. Cineva nu trebuie să fie îmbătat de Duhul, la fel cum cineva este îmbătat de vin. Pavel ne cere să fim umpluți de Duhul, nu îmbătați. Credinciosul nu este controlat de Duhul, așa cum o poate face vinul ci este călăzuit de Duhul așa cum vinul nu o poate face. Vinul ia mintea omului, Duhul Sfânt nu o anulează ci se folosește de ea și lucrează prin ea.

Martyn Lloyd Jones spunea comentând acest pasaj: „Viața trăită în Duhul, viața unui om care este plin de Duhul este caracterizată întotdeauna de două lucruri principale: putere și control. Este o putere disciplinată. Nu o putere necontrolată, ci o putere controlată de dragoste și de chibzuință, de disciplină! aceasta este întotdeauna caracteristica unui om care este „plin de Duhul”.”[2]

6. Umplerea este bogăția vieții creștine. O paralelă subliniată de text dintre îmbătarea cu vin și umplerea cu Duhul este aceea de „a bea profund”.[3] Atitudinea minimalistă a creștinilor este combătută de această imagine foarte sugestivă. Credinciosului i se cere să nu se mulțumească cu iertarea păcatelor și nașterea din nou. Deși acestea sunt fundamentale totuși Dumnezeu a pregătit pentru noi, ca normă, umplerea în Duhul Sfânt care aduce trăirea creștină la capacitatea și intensitatea ei spirituală maximă.

Mulți credincioși tratează umplerea cu Duhul ca pe o sugestie oferită pentru cei care doresc o viață mai bogată spirituală, ca pe o experiență care aparține unei elite spirituale sau ca pe o opțiune pentru cei interesați de Dumnezeu într-un mod mai profund. Însă, deodată ce această umplere este o poruncă biblică înseamnă că a o refuza, a o trata cu indiferență sau a o respinge prin necredință sub pretextul nevredniciei, este un păcat grav pe care îl poate face cineva față de Dumnezeu. Este un refuz pe care omul îl face în fața mâinii întinse a lui Dumnezeu.

7. Scriptura vorbește despre umplerea cu Duhul Sfânt în două feluri. În cărțile lui Luca (Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor) umplerea cu Duhul Sfânt este descrisă ca o experiență spontană cu un rol bine definit (profeție, predicare etc). Întotdeauna acest tip de umplere (Luca 1:15, 41, 57; Fapte 2:4, 4:8, 31; 9:17; 13:9) este prezentat prin termenul plḗthō (sau pimplēmi). Însă aici în Efeseni apostolul Pavel folosește termenul plēróō. Acest tip de umplere are un rol sfințitor.

8. Umplerea este frumusețea sfințrii. Porunca de a fi plini de Duhul se mai diferențiază de cea prin care ni se interzice beția datorită faptului că beția este o interdicție iar umplerea este o poruncă. Însă accentul apostolului nu cade pe porunca negativă prin care se interzice beția ci pe umplerea cu Duhul.

Nu doar că nu trebuie să privim sfințirea ca pe o listă de interdicții ci, din contră, trebuie să-i vedem frumusețea și felul pozitiv în care apostolul o descrie. Accentul cade pe efectele unei vieți umplute cu Duhul nu cu vin.

Imperativului „fiți plini de Duh” i se subordonează cinci participii adverabiale care descriu efectele umplerii. Acest fapt are menirea de a sublinia și felul pozitiv în care este descrisă trăirea creștină. Așadar, porunca umplerii este amplificată și intensificată de participiile care îi urmează.

9. Umplerea este o experiență unică. Umplerea cu Duhul este o experiență unică și diferită de primirea, pecetluirea (1:13; 4:30) și împuternicirea Duhului (Ef. 3:16) deodată ce apostolul a vorbit deja despre acestea ca fiind evenimente realizate în trecut.

10. Umplerea este responsabilitatea omului. În ciuda diatezei pasive, modul imperativ arată faptul că există o responsabilitate care ține de credincioși așa încât aceștia să se expună și să caute toate acele metode prin care Dumnezeu îi poate umple. Faptul că nu ne putem umple pe noi înșine nu înseamnă că trebuie să fim dezinteresați și să credem că ea se realizează automat, fără preocuparea sau conștientizarea noastră.

11. Umplerea este o lucrare divină. Deși apostolul Pavel poruncește credincioșilor să fie umpluți totuși verbul este la diateza pasivă ceea ce arată că, deși umplerea este responsabilitatea noastră, ea este efectuată asupra noastră de către Dumnezeu. Nimeni nu se poate umple pe sine cu Duhul Sfânt.

12. Umplerea poate fi experimentată acum. Folosirea prezentului continuu pentru umplerea cu Duhul Sfânt nu transmite ideea de acțiune continuă, așa cum au interpretat o mare parte din comentatori, pentru că nici imperativele anterioare nu pot fi interpretate în acest fel.[4]

Când Pavel a sfătuit credincioșii să se lase de hoție, să nu lase soarele să apună peste mânia lor sau să nu le iasă cuvinte stricate din gură, el a cerut o acțiune de renunțare dramatică la aceste păcate și nicidecum o „renunțare continuă”. El nu se aștepta ca biserica să se chinuie totdeauna cu aceste păcate ci ele să fie lepădate în mod definitiv.

Faptul că imperativul prezent nu poate fi interpretat ca o căutare continuă după plinătate lasă de înțeles că umplerea aceasta are loc probabil prin evenimente sponante repetate.

13. Umplerea se face în sfera Duhului. Pasajul poate fi interpretat fie prin metafora vinului fie prin gramatica pasajului. Dacă urmărim analogia cu influența vinului atunci umplerea nu este „în Duhul” și nici „prin Duhul” ci „cu Duhul” la fel cum un om, atunci când se îmbată, se umple „cu” vin. Totuși, cuvântul „cu” poate fi interpretat instrumental sau se poate referi la Duhul ca fiind conținutul umplerii.

Întrucât Pavel prin expresia „în care este destrăbălare” arată sfera în care beția are loc trebuie să interpretăm „în Duhul” în același fel, ca fiind sfera în care are loc umplerea. Vinul și Duhul nu sunt intrumente ale beției și umplerii, așa cum pare la prima vedere. Mai degrabă beția are loc în sfera destrăbălării în timp ce umplerea credinciosului are loc în sfera Duhului. Dacă aceasta este interpretarea corectă rămâne de înțeles cine este agentul umplerii și care este conținutul ei. [5]

14. Umplerea aduce plinătatea Sfintei Treimi. Expresia folosită de apostolul Pavel este neobișnuită și nu mai este folosită în vreun loc în Noul Testament. Nu există nici un exemplu în care termenul „umplut” urmat de fraze prepoziționale să indice conținutul. De asemenea nu există nici un alt text, în Efeseni sau în alte epistole, care să-L prezinte pe Duhul Sfânt ca și conținutul umplerii. Peter O`brien crede că Duhul este instrumentul prin care suntem umpluți.

Dacă urmărim uzanțele anterioare ale termenului „umplere” concluzionăm că se referă la plinătatea Sfintei Treimi care este oferită credincioșilor prin medierea și în sfera Duhului Sfânt. Este remarcabil că apostolul Pavel prezintă în Efeseni plinătatea Tatălui (3:19 – gr. plērōma tou Theou), a Fiului (4:13 – gr. plērōmatos tou Christou) și a Duhului Sfânt (5:18).  Oricum am interpreta plinătatea aceasta, ea este conectată, pe rând, cu Persoanele Sfintei Treimi.

Este important să observăm că doar în 5:18 nu este prezentat conținutul umplerii, ca și cum el ar fi subînțeles din ceea ce s-a spus până acum. Acest lucru ne face să concluzionăm că este vorba despre plinătatea abordată în capitolele anterioare, adică a Tatălui și a Fiului care ne este oferită în sfera lucrării Duhului Sfânt. Mai mult, în 3:19 este menținată „plinătatea Dumnezeirii”, în 4:13 „plinătatea lui Hristos” însă în 5:18 nu este menționată plinătatea Duhului și nici subînțeleasă. În acest verset doar se folosește verbul „umpluți” (gr. plērousthe) repetat în 3:19 sub formă de subjunctiv (gr. plērōthēte). Deosebirea de pasajul din 3:19 este că acolo este prezentat conținutul umplerii, adică plinătatea Dumnezeirii în timp ce în acest loc nu este menționat.

Plinătatea Tatălui este oferită prin intermediul împuternicirii Duhului Sfânt, a locuirii lui Hristos în inimă și a cunoașterii dragostei Sale incomensurabile. Este o experiență a întregii biserici. Plinătatea Fiului este atinsă prin darurile-funcții date bisericii și prin slujirea membrilor echipați.

15. Umplerea este repetabilă pentru tot restul vieții. Această umplere ne introduce în tensiunea escatologică dintre „deja” și „nu încă” întrucât Pavel a afirmat că biserica are deja plinătatea lui Hristos (1:23) însă apoi se roagă ca să fie dată bisericii (3:14-19) iar aici o prezintă ca pe o responsabilitate a credincioșilor (5:18).

16. Umplerea este pentru comunitate. Este important de observat că această experiență este adresată bisericii în mod corporativ. Nu este o greșeală ca ea să fie căutată personal de către credincioși însă plinătatea este lucrată de Duhul Sfânt în biserică, în comunitatea credincioșilor care se adună pentru a se închina și a se zidi sufletește prin toate metodele harului pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția lor în vederea acestor scopuri.

17. Umplerea este manifestată. Comentatorii biblici au oferită două păreri majore cu privire la felul în care trebuie interpretat pasajul. Unii spun că aceste participii arată modul în care se realizează umplerea cu Duhul Sfânt în timp ce alții spun că aceste participii subliniază manifestările umplerii cu Duhul Sfânt. Există totuși posibilitatea de a combina aceste două păreri întrucât există pasaje în Scriptură care să le justifice pe ambele.

Concluzia referitoare la umplere din studiul făcut asupra pasajelor din Efeseni abordând o perspectivă analitică, exegetică și integratoare, este că această umplere este făcută de Dumnezeu, că este oferită în sfera și prin medierea Duhului Sfânt, prin care credinciosul este umplut cu plinătatea Sfintei Treimi atunci când, în comunitatea credincioșilor, biserica în mod intențional, folosește toate acele metode puse de Dumnezeu la dispoziție și pe care El le binecuvântează.

[1] Jean Calvin, 273.

[2] D. Martyn Lloyd Jones, Creșterea copiilor în voia lui Dumnezeu (Suceava: Perla Suferinței), 57.

[3] Jean Calvin, 274.

[4] Frank Thielman, 359.

[5] Frank Thielman, 360.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s