Ce ar trebui să te aștepți să se întâmple mâine în biserică?

Poate că mergem cu prea multe preconcepții și prejudecăți la întâlnirea adunărilor creștine și poate ne dorim prea mult să se facă lucrurile așa cum credem noi că trebuie să se facă și poate că trebuie să ne lăsăm de acest virus diabolic care ne-a infectat atât de mult încât judecăm „programele” în funcție de cum ne-am simțit și cât de mult ne-au plăcut. Și nu înseamnă neapărat că a ne place un serviciu sau a ne simți bine este neapărat greșit ci înseamnă că nu acesta este criteriul după care ar trebui să judecăm un serviciu religios creștin.

Eu mă aștept ca mâine biserica să fie umplută cu Duhul Sfânt și să aibă loc următoarele manifestări ale umplerii Sale:

Sunt patru participii care urmează imperativului umplerii cu Duhul[1] și care arată în ce fel se manifestă umplerea în Duhul Sfânt:

1. Slujirea adunării. Efeseni 5:19a „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti.” Închinarea autentică este închinarea care se îndreaptă către Dumnezeu și care îi zidește pe frați. Închinarea orientată doar spre oameni este o închinare falsă deoarece Îl exclude pe Dumnezeu și sfârșește în mândrie, înfumurare, aroganță și alte păcate. Însă închinarea care îi ignoră pe oameni este o închinare egoistă și arogantă. Închinarea autentică, care îi aduce glorie lui Dumnezeu, va zidi biserica și va avea acest scop.

Deși atât acest participiu cât și următoarele două se referă la cântare diferența dintre aceste două manifestări stă în faptul că în acest loc apostolul Pavel se referă la cântarea care aduce zidire bisericii și de aceea folosește expresia „vorbiți între voi”, expresie care uneori se referă la a da învățătură. Cântarea este, așadar, o formă de transmitere a crezurilor, a învățăturilor și doctrinelor creștine.

Comentatorii întâmpină greutăți în a stabili diferențele exacte dintre stilurile de cântare precizate de apostolul Pavel.[2] Ceea ce este cu adevărat important sunt calificativele oferite acestor cântări.

a. psalmi (gr. psalmós). În patru din șapte apariții ale acestui termen, Scriptura face referire clară la cartea Psalmilor. Psalmii erau cântări acompaniate în general de instrumente ca și harpa. Apostolul Pavel îndeamnă credincioșii să cânte acești psalmi (1 Cor. 14:26; Col. 3:16).

b. imnuri (gr. hýmnos). Acest termen se mai găsește doar în Col. 3:16. Termenul înseamnă a celebra. El se referă la o cântare care dă onoare, glorie și mulțumire. Se poate ca apostolul Pavel să se refere la imnuri foarte cunoscute în biserica primară.

c. cântări duhovnicești (gr. ódé pneumatikós). Pe lângă apariția din Col. 3:16 restul de 5 apariții sunt în cartea Apocalipsei. Acest tip de cântare este caracteristic cerului. Pavel pare să se refere la o cântare spontană cântată lui Dumnezeu dintr-o inimă umplută de Duhul. Accentul trebuie să fie nu pe spontanietate ci pe plinătatea Duhului care face inima să îi cânte lui Dumnezeu.

Pavel a folosit termenul „duhovnicesc” pentru a se referi la daruri (1 Cor. 12:1; 14:1; Rom. 1:1), lege (Rom. 7:14), binecuvântări (Rom. 15:27; Ef. 1:3), vorbire (1 Cor. 2:13), credincioși (1 Cor. 2:15; 3:1; 14:37; Gal. 6:1), bunuri (1 Cor. 9:11), hrană și apă (1 Cor. 10:3-4), stânca care era Hristos (1 Cor. 10:4), trupul ceresc (1 Cor. 15:44,46), duhurile rele (Ef. 6:12), înțelepciune (Col. 1:9).

Din aceste exemple se poate înțelege ușor că termenul poate avea cel puțin trei semnificații: întâi se poate referi la ceva care este de natură spirituală în contrast cu un lucru material. Spre exemplu duhurile rele, sunt spirituale, nu materiale (Ef. 6:12); în al doilea rând, prin acest termen se poate face un contrast între calitatea lucururilor pământești și calitatea celor cerești (1 Cor. 15:44); în ultimul rând, termenul se referă la ceva care are calitate duhovnicească (nu doar spirituală). Acesta este sensul folosit de apostolul Pavel în acest pasaj.

2. Slăvirea lui Dumnezeu. Efeseni 5:19b „şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” Apostolul Pavel trece de la cântarea care edifică biserica la cântarea care Îl slăvește pe Dumnezeu. El folosește două participii pentru a descrie duhul de închinare (gr. adó și psállō). Fiecare dintre acești doi termeni se găsește de cinci ori în Scriptură (adó – Col. 3:16; Apocalipsa 5:9, 14:3, 15:3; psállō – 1 Cor. Rom. 15:9; 14:15; Iacov 5:13). Al doilea termen se referă la a cânta un psalm.

a. Sursa cântărilor. Aceste cântări trebuie să fie „din toată inima”. Apostolul Pavel arată că adevărata religie este religia inimii și că adevărata închinare nu este de pe buze ci pornește în mod obligatoriu din inimă. O cântare care nu pornește din inimă este cântarea ipocriților.

Inima este întărită de Duhul ca în ea să locuiască Hristos (3:7). Tot prin ea creștinii sunt iluminați să înțeleagă măreția binecuvântărilor date în Hristos (1:17-23). Din această inimă se revarsă slava adusă lui Dumnezeu.

b. Stilul cântărilor. Apoi apostolul mai arată că scopul cântărilor nu suntem noi înșine, promovarea și popularitatea nostră, ci Domnul. Deși în limba greacă nu există termenul „laudă” totuși este de înțeles că apostolul Pavel se referă la acest lucru.

c. Scopul cântărilor. Aceste cântări sunt adresate „Domnului”, adică lui Hristos (vv.8, 10, 17, 20). În Apocalipsa aceste cântări sunt adresate și lui Hristos și Tatălui Dumnezeu (5:9, 13; 7:10; 12:10). Credincioșii cântă nu pentru că Dumnezeu are nevoie ci pentru că inima lor este umplută în Duhul Sfânt și ea se revarsă către Dumnezeu prin laudă.

3. Satisfacția lăuntrică. Efeseni 5:20 „Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”

Termenul „mulțumiți” este originea cuvântului din limba română „euharistie” (gr. euxaristéō). Apostolul însuși a mulțumit lui Dumnezeu în repetate rânduri (Rom. 1:8; 16:4; Ef. 1:16; Fil. 1:3; Col. 1:3; 1 Tes. 1:2; 2:13; 2 Tes. 1:3; 2:13; Filimon 1:4) și este un model prin rugăciunile sale. El folosește acest termen de cel puțin 24 de ori în epistolele sale. Rugăciunea, în mod specific cea de mulțumire, este un semn incontestabil al inimii umplute în Duhul Sfânt.

Deodată ce nemulțumirea este o stare specifică oamenilor căzuți în păcat, a fi mulțumitor este o dovadă a inimii transformate și umplute în Duhul Sfânt. Păcatul orbește ca omul să nu recunoască bunătatea lui Dumnezeu (Rom. 1:21)

Sunt patru caracteristici ale mulțumirii creștinești precizate în acest loc de apostolul Pavel:

a. Continuă. Credincioșii trebuie să mulțumească „totdeauna lui Dumnezeu.” Indiferent de circumstanțe ei sunt mulțumitori. Aceasta este diferența între mulțumirea creștinilor și a necredincioșilor, cei dintâi sunt în mod continuu mulțumitori. Doar Duhul Sfânt poate produce o mulțumire care nu fluctuează în funcție de circumstanțe.

Dacă mulțumirea a umplut inima credinciosului cu siguranță că ea se va manifesta în exterior în mod spontan și frecvent. Aeastă mulțumire nu poate fi obstrucționată de nimic. Bucuria Duhului are capacitatea de a depăși toate obstacolele.

b. Teocentrică. Credincioșii Îi mulțumesc „lui Dumnezeu Tatăl”. Aceasta este o a doua mare diferență între mulțumirea necredincioșilor și cea a credincioșilor, cei din urmă Îl văd pe Dumnezeu ca sursă a tuturor lucrurilor și în controlul tuturor lucrurilor. Ei nu sunt orbiți de cauzele secundare (oamenii) prin care sunt binecuvântați așa încât să-i proslăvească pe aceștia (deși o cinstire și o atitudine de mulțumire este perfect naturală și duhovnicească).

c. Universală. Credincioșii îi mulțumesc lui Dumnezeu „pentru toate lucrurile”. Necredincioșii nu îi pot mulțumi lui Dumnezeu și cu atât mai puțin „pentru toate lucrurile” deoarece atunci când au parte de lucruri negative ei devin cârtitori și nemulțumitori. Aici este o altă mare diferență între creștini și necredincioși.

d. Mijlocită. Ultima caracteristică a mulțumirii este că ea este „în Numele Domnului nostru Isus Hristos”. Pavel nu se satură să amintească credincioșilor că nu pot avea parte de Dumnezeu și cu El nici în cele mai mici detalii fără mijlocirea lui Hristos care este al „nostru”. Tot ceea ce primim de la Dumnezeu este în și prin Hristos iar răspunsul nostru de mulțumire este acceptat de Dumnezeu tot prin Hristos.

4.Supunerea reciprocă. Efeseni 5:21 „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.” Ultima manifestare a umplerii cu Duhul Sfânt este supunerea reciprocă. Apostolul Pavel prezintă două calificări sau caracteristici ale supunerii biblice.

a. Voluntară. Nicăieri în Noul Testament nu se poruncește ca cei ce sunt în poziții de autoritate să îi supună pe cei care trebuie să li se subordoneze. Porunca este adresată întotdeauna celor care au responsabilitatea de a se supune pentru că ea trebuie să fie voluntară. Doar atunci ea este o dovadă a plinătății Duhului Sfânt. Supunerea din necesitate, din teamă sau din motive egoiste nu este o supunere creștină ci, în cel mai bun caz, una specifică oamenilor naturali..

b. Reciprocă. În creștinism fiecare este chemat să se supună celuilalt, indiferent de darurile și statutul lui în Biserică. Chiar și cei care conduc ei sunt chemați să conducă prin supunere și slujire. În acest fel în biserica lui Hristos nu se dezvoltă cultul personalității, elitismul, mândria, despotismul și dictatura.

Totuși, în lumina pasajului care urmează trebuie să interpretăm expresia „unii altora” ca referindu-se la o supunere față de cei aflați în poziție de autoritate: soția se supune soțului, sclavii se supun stăpânilor și creștinii se supun prezbiterilor

c. Hristocentrică. Această calificare este foarte importantă deoarece arată motivația supremă din viața creștinului. A acționa în frică de Hristos înseamnă a face lucrurile în așa fel încât, din dragoste pentru Hristos, să te temi să faci ceva care L-ar putea ofensa.

Înțelegând în acest fel „frica lui Hristos”, creștinii știu că apostolul Pavel nu se referă la a fi înfricoșat de Hristos datorită pedepsei pe care ar putea să o dea. Când apostolul Ioan spunea că „în dragoste nu este frică” el nu dorea să excludă „frica lui Hristos” ci se referea la acea frică de pedeapsă „pentru că frica are cu ea pedeapsa” (1 Ioan 4:18).

[1] Recomand traducerea GBV 2001 pentru observarea corectă a acestor participii: v.19 „vorbind”; „lăudând”, „cântând”; v.20 „mulțumind”; și v.21 „supunându-vă”

[2] Jean Calvin, 274; Peter O`brien;

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s