Cum ar trebui să-i primim pe imigranți în Europa?

Unii spun că nu există deloc pericolul islamizării în Europa, că „ne temem de o umbră” (Pavel Riveș Tipei). Și de aceea imigranții trebuie ajutați așa cum am fi vrut să fim și noi ajutați înainte de 89 când fugeam din țară de frica comunismului. Dar mi se pare că se trece foarte superficial cu vederea câteva aspecte importante:

  1. Deși este de datoria creștinului să iubească practic pe aproapele său totuși Biblia nu ne cere să ajutăm pe aproapele cu ceea ce vrea el. Aproapele nostru imigrant nu vrea să vină în România sau în Ungaria, ci vrea să ajungă în Germania și Anglia. Deci el nu se mulțumește cu o mână întinsă – el îți spune și ce să ai în mână.
  2. Dragul nostru imigrant intră în Italia și trântește statui la pământ așa cum făcea și prin Siria, intră în Ungaria și dă foc la mașini „de bucurie” că a scăpat de războiul din propria țară. Să nu facem confuzie între felul în care BISERICA trebuie să ajute acești oameni și felul în care STATUL trebuie să reacționeze. Creștinii să iubească păcătoșii dar statul trebuie să pedepsească pe aceia care tulbură liniștea.
  3. Dacă vrem cu adevărată să ajutăm ar trebui să o facem la ei acasă înainte să se declanșeze conflicte care ar putea fi evitate. Mutarea de populație dintr-o țară în alta nu este un ajutor real. Ce facem cu celelalte sute de mii care suferă în propriile țări. Acolo nu mai vorbim despre dragoste creștinească?
  4. Pentru toți doritorii de ajutorare a imigranților vreau să îi întreb dacă sunt gata să împartă cu imigranții resursele lor. Statul de unde să ia și să ajute sute de mii de imigranți? Mă refer la țările care primesc mii de imigranți. De undeva trebuie să taie. De unde? Vrem să ne atingă la buzunar sau doar dăm din papagal ca să ne aflăm în treabă și să părem foarte bine intenționați și iubitori?
  5. Au reușit ungurii sau românii sau alte țări europene să integreze minoritățile din țara lor? Ce tot se trage în sus și în jos cu integrarea? Unde este integrarea de până acum? Care este prețul încercării de a integra? Europa a falimentat și nu poate și nici nu știe să integreze. Nu am eu o soluție. Ce ne face să credem că putem integra nații ne-europene când nu am reușit să le integrăm pe ale noastre?
  6. A nu ține cont de religie este o mare prostie. Dacă o religie oferă îndemnuri prin care adepții ei trebuie, prin definiție, să sară cu cuțitul la gâtul tău, atunci acei adepți trebuie închiși, dacă au cetățenie, iar dacă nu au trebuie expulzați și respinși. Este o responsabilitate a STATUTULUI, nu a Bisericii. Asta ar face statul cu absolut orice persoană, indiferent de religia, naționalitatea sau originea ei. Primim imigranți musulmani. Să ne trezim.
  7. Ni se dau tot felul de poze pe internet acum. Sunt grăitoare. Dar să nu uităm că nu toți sunt în acele cazuri. La fel cum nu toți musulmanii sunt teroriști la fel nu toți imigranții cu copii sunt într-adevăr victime ale catastrofelor. Și nici nu toți imigranții care mor sunt oameni sinceri care vor să scape de război. Câteva fotografii nu explică toată filozofia din spatele exodului islamist.
  8. Unii spun că durează prea mult timp ca populația Europei să fie înlocuită de musulmani. Dacă înlocuirea are loc 10 ani sau 200 nu face nici o diferență pentru mine. Nu trebuie permisă o asemenea imigrație necontrolată. Faptul că ți se întâmplă tot răul într-un an sau în 10 nu trebuie să te facă să îl permiți doar pentru că tu vei avea de suferit mai puțin. Faptul că pericolul nu se simte în toată forța lui ACUM nu înseamnă că nu se va simți. Priviți la țările care i-au primit deja.

Faptul că imigranții vin cu copii are un rost foarte clar – vor să îi crească în Europa, dar în spirit musulman. Venirea cu copii nu arată faptul că fug de frică. Unii o fac, fără dubii. Dar nu toți. Faptul că țin un copil în brațe poate fi foarte bine un mod de manipulare. Pentru unii funcționează.

Faptul că vin pe ambarcațiuni periculoase nu spune nimic despre intențiile lor deodată ce ei sunt gata să se sinucidă pentru credința lor. A veni pe o ambarcațiune periculoasă este mult mai puțin periculos decât ceea ce fac unii dintre musulmanii care doresc să ajungă în paradis pentru 70 de fecioare.

Faptul că venirea lor este un motiv de evanghelizare este adevărat dar spiritul evanghelistic care nu a existat înainte nu va învia odată cu venirea musulmanilor. Să nu fim naivi. Eu nu am nimic împotriva evanghelizării dar ea trebuia practicată până acum ca să putem spune că venirea musulmanilor este o oportunitate.

Nu sunt islamofob, sunt precaut și puțin pesimist.

Anunțuri

3 gânduri despre “Cum ar trebui să-i primim pe imigranți în Europa?

  1. Andrei – ce mi se pare acum o chestiune de discutat este eficienta statelor Schengen in securizarea frontierelor proprii. Romania a fost ani la rand tinuta in afara acestui spatiu (si este inca) pe motiv ca nu ar avea frontierele securizate. Dar cat de securizate sunt frontierele statelor membre Schengen? De ex Italia, Grecia, Ungaria? De ce nimeni nu vb de acest subiect acum?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s