Calvin versus diletantul Dumitru Budac

Dumitru Budac spune multe lucruri frumoase și adevărate. Vreau să cred că este un om sincer. Știu că este pasionat de evanghelizare. Știu că este riscant să-l critic pentru că în spațiul virtual a devenit destul de popular.

Îmi iau acest risc pentru că situația o cere. Cred că este dezinformat, parțial ignorant (o ignoranță zeflemitoare, veselă și arogantă) și dezinformează la rândul lui pe alții. Scriu acest articol pentru că mă deranjează impostura intelectuală.

Refuz să accept posibilitatea că Dumitru Budac caricaturizează teologia calvinistă în cunoștință de cauză și refuz să cred că face acest lucru din răutate. Pur și simplu cred că a citit de unde nu trebuie câteva idei false și vagi despre teologia calvinistă și s-a gândit să le taxeze în introducerea predicii sale.

Pe de altă parte scriu pentru că Dumitru Budac Îl atacă pe Dumnezeu și Cuvântul Lui. Aceste invective trebuie sancționate public pentru că au fost rostite public cu o aroganță ce poate fi observată chiar și de aceia care îl aprobă.

Chiar dacă D. Budac nu este de acord cu învățătura calvinistă totuși bunul simț te învață că nu poți trata cu atâta zeflemea și scârbă un teolog de talia lui Jean Calvin, un om pe care Dumnezeu l-a folosit în scoaterea Europei din întunericul spiritual, împreună cu ceilalți mari reformatori. Este de neiertat această abordare arogantă și înfumurată.

În cel mai bun caz unele afirmații conțin jumătăți de adevăr. Dar în contextul în care au fost rostite, împreună cu celelalte minciuni, aceste jumătăți de adevăr sunt minciuni în toată regula. Cu alte cuvinte, Budac nu contrazice nici calvinismul și nici pe Jean Calvin ci o teologie caricaturizată cu nesimțire.

De dragul adevărului ar trebui să vorbim. Calvin spunea: „Și să nu ne rușinăm să astupăm gura celor răi, urmând exemplul lui Pavel, și ori de câte ori îndrăznesc să folosească invective, să repetăm același lucru: „Cine sunteți voi, nenorociților, să Îl acuzați de ceva pe Dumnezeu”.

V-aș sfătui să vă folosiți energia pentru a taxa impostura acestui om și nu împotriva faptului că atrag atenția asupra prostiilor grosolane pe care le spune. Nu știu dacă vă încălzește cu ceva folosirea limbajului biblic pe care l-au utilizat apostolii împotriva unor asemenea oameni. O voi face totuși în felul meu.

Să nu ne ascundem sub masca unei false smerenii și să pretindem că aceste blasfemii publice trebuie corectate în privat. Nu – asemenea minciuni, manipulări, dezinformări, caricaturizări, batjocoriri rostite public trebuie amendate public. Este o regulă de bun simț.

Vă citez pe rând câteva din minciunile sale aberante, absurde și false pe care le spune numai în primele 10 minute:

1.

Bineînțeles cea mai mare trăsnaie pe care o spune este aceasta: „Există așa o erezie în creștinism care se numește calvinism.” Dar ce înseamnă „erezie”? Dex-ul spune: „Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă.” De la care doctrine „consacrate” s-a abătut calvinismul? Apostolul Pavel și Domnul Isus au formulat și prezentat doctrinele subliniate mai târziu de calvinism.

Care este biserica respectivă ce „condamnă” calvinismul? Bineînțeles că nu există culte mari care să condamne această „erezie” dar o face Dumitru Budac. El se consideră biserică existentă de la Domnul Isus până la noi și condamnă calvinismul ca o abatere eretică deși părinții bisericii, unii foarte proeminenți, au susținut aceste doctrine.

2.

Asemănarea lui Calvin cu impostorii care predică erezii pentru a goli buzunarele oamenilor este năucitoare. Nu are absolut nici o legătură. Este greu de combătut această afirmație pentru simplul fapt că este atât de deplasată pentru mintea cumpătată și informată. În acest context Budac spune că „unii momesc văduvele cu versete din Biblie”. Ce legătură are reformatorul Jean Calvin cu oamenii despre care vorbește Pavel în 2 Timotei 3? Să nu mai spun că pastorii calviniști au vorbit foarte răspicat împotriva Evangheliei prosperității!

3.

Minciuna 1 – calvinismul promovează teologia „mântuit pentru totdeauna”: „te-ai pocăit, ești mântuit odată și pentru totdeauna”. Puteți verifica că nicăieri Calvin nu a folosit sintagma „mântuit pentru totdeauna mântuit”. El a crezut în păstrarea și perseverarea sfinților în har – că aceștia nu se pot pierde pentru totdeauna dar nicăieri el nu a promovat trăirea în păcat justificată cu faptul că suntem aleși și mântuiți. El spunea că „chemarea și credința nu contează prea mult dacă nu li se adaugă și perseverarea; și acest lucru nu apare la toți”.[1] Explicați-mi și mie unde spunea Calvin că nu mai contează ce se întâmplă după ce ești mântuit? Din contră – el avertizează că nu este de ajuns să fii chemat și să crezi ci că trebuie să perseverezi!

Minciuna 2 – calvinismul promovează trăirea în păcat: „n-ai treabă…Tu trăiești cum poți. Nu mai ai treabă să trăiești cu adevărat.” Calvin[2] spunea că nimeni nu este credincios dacă nu este sfânt și nimeni nu este sfânt dacă nu este credincios.[3] Tot el spunea că „acela a cărui viață nu se diferențiază de cea a necredincioșilor, nu a învățat nimic din Hristos deoarece cunoașterea lui Hristos nu poate fi separată de mortificarea cărnii”.[4]

Cred că toți pot observa că reformatorul Calvin nu a promovat niciodată trăirea în păcat. S-ar putea oferi sute de citate în sprijinul acestui adevăr. Cea mai delicioasă afirmație a lui Calvin este aceasta: „Însă grohăitul nebunesc al acestor porci este redus la tăcere de Pavel. Ei susțin că pot continua să trăiască fără griji în viciile lor, pentru că dacă fac parte din numărul celor aleși, viciile nu îi vor împiedica să fie, în cele din urmă, aduși la viață. Totuși Pavel susține că am fost aleși pentru a duce o viață sfântă și fără pată (Efeseni 1:4)”. Apoi a spus: „Dacă alegerea are ca scop sfințirea vieții, ea ar trebu mai degrabă să ne stârnească și să ne stimuleze să urmărim cu înflăcărare acest lucru, decât să poată fi folosită ca pretext pentru a nu face nimic”.[5] Unde este acel Calvin care promovează trăirea fără căpătâi?

Minciuna 3: „Sunt unii oameni pe care Dumnezeu i-a ales pentru a fi mântuiți dar alții Dumnezeu i-o ales pentru iad.” Este foarte disputat între teologi dacă Calvin a crezut în dubla predestinare. Sunt mulți arminieni care neagă că el ar fi crezut în dubla predestinare. Dar aici aș arăta faptul că Biblia susține o doctrină a predestinării în nenumărate versete pe care vă îndemn să le citiți singuri. Ele nu au fost scrise de Calvin ci de către Duhul Sfânt. Este o aberație a se afirma că reformatorul Calvin a inventat doctrina predestinării: Efeseni 1:4-5, 11; Romani 8:28; 2 Tesaloniceni 2:13; 2 Timotei 1:9; 1 Petru 1:2. Personal cred că reformatorul a acceptat doctrina dublei predestinări dar reformatorul a făcut diferență, ca toți calviniștii, între alegerea oamenilor la mântuire și lăsarea celorlalți să continue pe drumul păcatului și apoi pedepsirea lor pentru păcatele înfăptuite în mod voluntar. Dumitru Budac refuză să se informeze cu privire la doctrina calvinistă și probabil că a colectat aceste aberații din surse țoniste.

Minciuna 4: „Când văd că tu nu vrei să te pocăiești astăzi. Cred că tu ești sortit pentru iad. Deci ei hotărăsc cine este sortit pentru iad și cine pentru rai”. Nicăieri Calvin și calvinismul nu învață așa ceva. Am citit toată secțiunea scrisă de acesta pe subiectul predestinării și nu am putut găsi vreo idee care măcar să facă aluzie la așa ceva. Calvinismul afirmă că nimeni nu poate fi considerat neales până când nu trece în veșnicie neîmpăcat cu Dumnezeu. Există câteva cazuri în Biblie despre a căror respingere se vorbeşte clar precum Esau sau Iuda, dar odată ce canonul Scripturii este complet, nu se poate spune despre nimeni care trăieşte că este respins, indiferent cât de păcătos este. Deci Dumitru Budac minți, dezinformezi și batjocorești. Dar voi cita din învățătura lui Calvin cu privire la aceia care spuneau despre cei ce nu doreau să se pocăiască că sunt predestinați la iad. El afirma exact opusul a ceea ce spune Dumitru Budac: „Dacă cineva extinde și în viitor afirmația că cei care nu aud nu vor crede pentru că au fost deja condamnați, aceasta va fi mai degrabă blestem, nu învățătură. Augustin poruncește pe bună dreptate ca asemenea oameni să iasă din Biserică și să fie considerați învățători mincinoși sau proroci perverși și prevestitori de rele”.[6]

Minciuna 5: „Dar noi întrebăm: dar dacă el a greșit? …. „cred că el nu era sortit pentru rai, el era sortit pentru iad, pur și simplu el s-a prefăcut că s-a pocăit”. Este aproape la mintea copilului că există această variantă: că mulți dintre cei care au „căzut” nu au fost niciodată în credință. Da, Jean Calvin spunea: „este la fel de evident faptul că asemenea persoane nu s-au lipit niciodată de Hristos cu acea încredere venită dintr-o inimă prin care siguranța alegerii, aș spune, a fost stabilită pentru noi”.[7]

Dumitru Budac ar trebui să-L condamne și pe Domnul Isus pentru că el a spus la fel: Matei 7:23 „Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’ ” Iar Ioan a repetat acest lucru: 1 Ioan 2:19 „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. ” Da, cei care mor în final nepocăiți, nu au fost niciodată aleși. Niciodată nu a spus Calvin sau calvinismul despre cei care se rătăcesc temporar sau cad în anumite păcate că nu au fost niciodată aleși. Acest lucru se vede doar la finalul vieții și cel mai clar în veșnicie. Este o minciună inventată sau colectată.

Când Dumitru Budac afirmă despre anumite persoane care au căzut că au fost cu adevărat născute din nou se erijează în a face afirmații contrare textelor amintite mai sus și se pretinde acel cunoscător al tainelor divine și ale inimilor oameni – el fiind acela care știe că cineva a fost cu adevărat născut din nou.

Minciuna 6: „Ei cred că … n-ai cum să cazi niciodată”;  Această afirmație este un produs al imaginației lui Budac. Nu am auzit niciodată în viața mea vreun calvinist care să spună că nu poți cădea. Da, calvinismul spune că un credincios adevărat nu poate cădea definitiv din harul lui Dumnezeu dar acest lucru este cu totul altceva.  Dar este necesar să facem distincția între căderea temporară – de care au parte mulți credincioși, așa cum corect afirmă Budac, și căderea definitivă – de care au parte doar aceia care nu au fost niciodată cu adevărat copiii lui Dumnezeu. Aceasta este distincția pe care o face și susține calvinismul.

Dar uitați-vă la un alt mod în care se contrazice Budac. El spune în afirmația următoare exact contrariul despre Calvinism: „cei mai mulți dintre calviniști când ei cad după 10 ani”. Unde să cadă dacă ei nu cred în cădere? (așa cum afirma adineauri). Mintea îmi stă în loc la asemenea contradicții evidente rostite cu atâta nonșalanță și curaj.

Minciuna 7: „Aceasta face puțin parte din învățătura calvinistă care zice că creștinii gata nu mai greșesc niciodată niciodată”. Aici Budac se contrazice pe sine pentru că la minciuna 1 el spunea despre calvinism că adepții lui cred că pot trăi cum vor ei. Să se hotărască odată ce anume afirmă calviniștii? – că pot trăi cum vor ei bucurându-se că sunt predestinați sau că ei nu pot greși niciodată? Să te contrazici la câteva minute într-un mod atât de direct și clar nu poate fi decât rezultatul unei minți confuze, arogante, ignorante și dezinformate. Perfecționismul afirmă că poți ajunge la punctul în care să nu mai păcătuiești. Acesta nu este calvinism și nu a fost vreodată.

Minciuna 8: „Și știți ce fac cei mai mulți dintre calviniști când ei cad după 10 ani de credință …. ei se sinucid. Pentru că ei deodată ce au căzut ei spun că pentru noi iertare nu mai este”; „La calviniști n-ai șansă. Dacă ai căzut ai murit și gata”. Nu am ce comenta. Lumea e plină de calviniști. În viața mea nu am auzit de vreo legătură între calvinism și sinucidere. Pur și simplu nu se poate comenta această afirmație mai mult. Este o prostie crasă. Arminianismul, din contră, promovează teologia (foarte populară și în România) că există păcate fatale (păcatul cu voia, păcatul care duce la moarte, hula împotriva Duhului) care nu mai pot fi iertate. Nu calvinismul promovează această teologie. Aici Budac se lovește pe sine pentru că nu cunoaște curente teologice majore din creștinism.

[1] Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine, 141

[2] John Calvin (1509-1564). Teolog francez și pastor în perioada reformei protestante. Cunoscut în special pentru dezvoltatea teologiei creștine numită „calvinism”.

[3] John Calvin, Commentary on Galatians and Ephesians, (Grand Rapids, MI: Christian Classics Ethereal Library), 160.

[4] John Calvin, Commentary on Galatians and Ephesians, 246.

[5] Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine, 129.

[6] Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine, 132.

[7] Jean Calvin, Învățătura Religiei Creștine, 142.

Anunțuri