Ce este adevărata perseverare? Augustin

Unii cred că se poate să nu perseverezi până la sfârșitul vieții iar alții afirmă că nu se poate să nu perseverezi dacă „ești credincios cu adevărat”. În aceste discuții sau afirmații trebuie să se ia în vedere o definire corectă a conceptului „perseverare” lucru pe care îl face Augustin în primul capitol al tratatului său despre „perseverarea sfinților”. El spunea chiar în introducere:

Sant_Agostino_2Trebuie să iau în considerare subiectul perseverării cu o mare atenție; pentru că în cartea precedentă am mai spus câteva lucruri asupra acestui subiect când am discutat despre începutul credinței. Afirm, de aceea, că perseverarea prin care perseverăm în Hristos până la capăt este darul lui Dumnezeu; și fac apel la faptul că în sfârșitul prin care este încheiată viața aceasta nu mai există pericol de cădere. De aceea nu este sigur dacă cineva a primit acest dar atâta timp cât încă este în viață. Pentru că, dacă cade înainte să moară, se spune, bineînțeles, că nu a perseverat; și este adevărat ceea ce se afirmă. Cum, atunci, se poate spune că a primit sau că a avut perseverență cineva care nu a perseverat? Dacă cineva are răbdare, iar apoi cade din această virtute și devine nerăbdător – sau, în același fel, dacă a avut neprihănire, răbdare, chiar credință, și apoi cade, este adevărat când se spune că a avut aceste virtuți și că nu le mai are; pentru că el a fost stăpânit, neprihănit, sau a fost răbdător, sau a fost credincios, atâta timp cât a fost așa; dar când a încetat să fie, el nu mai este ceea ce a fost odată. Dar cum poate cineva care nu a perseverat să fi perseverat vreodată, deodată ce doar prin perseverare cineva arată că perseverează, – iar el nu a împlinit acest lucru? Dar până când cineva obiectează la aceasta, și zice, dacă cineva din momentul în care a devenit credincios a trăit – de dragul argumentului – zece ani, iar în mijlocul lor a căzut de la credință, nu a perseverat el cinci ani? Eu nu susțin aceste cuvinte. Dacă se gândește că și această trebuie numită perseverare, atâta timp cât a continuat, cu siguranță nu trebuie să se spună că a avut în vreo măsură perseverarea despre care noi discutăm acum, prin care cineva perseverează în Hristos până la sfârșit. Și credinciosul de un an, sau de o perioadă mai scurtă care se poate gândi, dacă a trăit credincios până a murit, el a avut mai degrabă această perseverare decât credinciosul care a continuat mulți ani, dar care cu puțin timp înainte de moartea sa a căzut din statornicia credinței sale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s