De ce Moise Guran nu este un profet desăvârșit: despre corecții fizice aplicate copiilor

img-6288-copy1-465x390

Aflându-mă în călătorie cu mașina am fost încântat să pot asculta aproape integral emisiunea de astăzi a lui Moise Guran despre corecțiile fizice ușoare ale copiilor și dacă legea ar trebui aplicată în dreptul părinților care o folosesc.

Cei mai mulți participanți la discuție au fost incapabili să vorbească strict legat de corecțiile fizice „ușoare”. Majoritatea poveștilor și argumentelor au avut de-a face cu abuzuri fizice grave. Dar nu despre aceasta vreau să discut.

Emisiunea poate fi ascultată aici (11.01.2016) optați pentru ora 13:15: http://www.europafm.ro/reasculta-emisiuni/

Îl respect pe domnul Guran, îl apreciez că este cerebral și poate modera bine discuțiile cu argumente solide. L-am considerat un fel de „profet” al generației noastre. Dar astăzi m-a dezamăgit. Dezamăgirea mea nu constă în faptul că nu sunt de acord cu el ci în faptul că argumentele sale au fost în sprijinul propriei poziții deși nu mi s-au părut deloc convingătoare.

Înainte să abordez discuția în sine vreau să lansez câteva idei despre sistemul acesta de extragere a copiilor din casele părinților care aplică corecții fizice.

În primul rând, consider că este mult mai traumatic pentru un copil să fie despărțit de părinții lângă care acesta dorește să crească și pe care părinții îl iubesc decât să fie lăsat în casa aceea unde i se aplică câteodată câte o mică pedeapsă fizică (pălmuță la fund, o urecheală etc).  Așadar statul ar trebui să ia în considerare binele cel mai mare al copilului și nu să aplice în mod literal (și foarte prostesc) o lege care nu este reglementată de niște amendamente.

În al doilea rând, copiii nu sunt proști și au perioade critice în care sunt în stare să spună și să facă foarte multe lucruri. Cu siguranță oamenii maturi pot fi foarte vicleni și pot ascunde multe abuzuri grave însă, în același timp, copiii pot fi la fel de vicleni și pot face declarații false sau trase de coadă – cum se zice. Normal că d-nei „protecția copilului” îi este mai ușor să aplice o lege aberantă ad-litteram decât să studieze cazul. Cu siguranță costurile unui asemenea procedeu și energia consumată sunt mult mai mari. Dar o anchetă socială trebuie să fie obligatorie dacă nu se dovedește clar că a fost vorba despre un abuz fizic grav.

În al treilea rând, de ce statul nu ar oferi o asistență părinților care au tendințe de disciplinare fizică a copiilor și aplică atât de drastic o lege pentru cele mai ușoare forme de corecție fizică? De ce să nu păstrezi copilul în mediul cel mai propice unei creșteri sănătoase și preferi să-l scoți din acest mediu pentru a-l traumatiza probabil pe viață doar pentru că așa este politically corect în statele europene civilizate. Scoaterea copiilor din mediul lor natural trebuie să fie ultima variantă și nu prima sau a doua sau a treia. Aici nu vorbim despre cazuri grave de abuz.

De la bun început mi se pare că atât legea cât și în emisiunea lui Moise Guran (inclusiv el) evită să facă diferența între abuz, bătaie și violență. A da un pumn în gură cuiva (ca să folosesc exemplu din emisiune) este lovitură și abuz însă a lovi cu palma la fund, deși este lovire, nu este nici bătaie și nici abuz. Dacă spuneți că este „abuz” și „violență” înseamnă că nu mai avem concepte comune și termeni comuni cu care ne exprimăm. Diferența nu constă doar în intensitatea loviturii (deși acest lucru este inclus) ci și în scopul, circumstanțele (care de multe ori sunt complexe), motivul (sau motivele), și felul aplicării acestor „lovituri”. Așa că legea este imperfectă, interpretabilă și cu tendințe masive de potențial abuz.

Tot în începutul emisiunii domnul Guran a afirmat și a fost de acord cu această idee, apreciind-o în sfârșitul emisiunii, că a pedepsi un copil conduce la violență. Dar acest lucru este fals din punct de vedere psihologic pentru că un copil poate deveni violent fără să aibă parte de nici un fel de agresiune. Acest lucru pur și simplu nu trebuie argumentat. Este evident. Violența la copii poate avea cauze foarte diferite: desenele animate, un temperament coleric pronunțat, o boală, anumiți factori circumstanțiali inevitabili care provoacă mânia etc.

Este adevărat că unii părinți aplică corecții fizice ușoare (a se reține la ce fel de corecții mă refer) și că acest lucru este greșit întotdeauna în anumite circumstanțe: când părintele plesnește fiindcă își pierde cumpătul, când copilul nu e convins de vinovăție, când părintele lovește și datorită altor necazuri care îl apasă, când pedeapsa este dată dezechilibrat în comparație cu fapta comisă, când părintele este incosecvent și pedepsește ceea ce altă dată tolerează tacit, când părintele face aceleași lucruri pe care le pedepsește la copil. Dar există circumstanțe „atenuante” ale acestor fapte – anumite situații care pur și simplu ies de sub controlul acestor părinți. Spuneți-mi dumneavoastră dacă se impune în acest caz scoaterea acestor copii din familii? Oare abuzurile care se fac în locurile în care sunt duși acești copii cum se corectează? Să fim idealiști și să presupunem că sunt amendate. Dar copilul rămâne cu suferința. Eu întreb: de ce să nu rămână cu suferința părinților lui și nu a unor necunoscuți – oricine ar fi aceștia, centre în care sunt puși, sau familii în care sunt dați spre adopție sau pentru o perioadă determinată de timp?

M-a deranjat în mod special ideea în care domnul Guran afirmă că a-i da o pălmuță ușoară unui copil care întinde mâna spre ceva periculos înseamnă neatenție din partea părinților. Atenție – eu nu discut dacă pălmuța aceea trebuie dată ci discut despre ideea că întotdeauna este vorba despre neanteția părinților. Acest lucru este fals. Această lume nu există domnilor! Este o iluzie. Lumea în care părinții, oricare ar fi ei, sau statul poate oferi un mediu în care copilul nu are șanse să se rănească este o iluzie, o falsitate, o vrăjeală. Acest argument este lipsit de un minim de logică și privire cinstită la realitatea în care trăim.

Apoi, spre finalul emisiunii a afirmat că nu există situații în care un copil se comportă deviant în anumite circumstanțe (publice spre exemplu) dacă a fost educat acasă cum trebuie. Acest lucru este fals. Sunt o sumedenie de părinți care mărturisesc că au rămas șocați de comportamentul copiilor lor când au ieșit în public pentru că aceștia nu s-au purtat așa niciodată acasă. Mulți dintre voi știți exact despre ce anume vorbesc. În plus, a afirmat că un copilaș până în vârsta de doi ani poate fi învățat, înainte să vorbească, în așa fel încât niciodată nu va reacționa public așa cum nu se cuvine. Este parțial adevărat că un copil poate fi învățat în asemenea măsură încât nicodată în public să nu aibă comportamente nedorite. Este adevărat că pricepe foarte devreme ce vrei să spui. Dar există multe „soiuri” de copii iar unii nu sunt așa de grăbiți să se supună și să asculte de părinți. Experiența personală poate fi impusă ușor dar în mod subiectiv și necinstit asupra experiențelor tuturor părinților.

Locul în care discuția intră în ipocrizie este atunci când se recunoaște că sunt traume psihice la care pot fi supuși copiii fără măcar să fie atinși din punct de vedere fizic, traume care sunt nespus mai grave și păguboase. Având în vedere acest lucru, consider că o așezare a traumelor, într-o ordine normală și naturală, este absolut necesară. Cu alte cuvinte, de ce să ridici un copil care a primit o palmă la fund și să nu iei un copil dintr-o familie pentru că este abuzat psihic chiar dacă copilul nu poate exprima acest lucru pentru că nu are vocabularul necesar spre exemplu? Aici este problema! Până la o vârstă copilul nu poate vorbi iar până la o vârstă nu poate exprima ce i se întâmplă. Și de aceea se folosește două măsuri diferite în mod complet disproporționat. Statul nu este Dumnezeu. De aceea legea aceasta nu trebuie aplicată rigid, literal și atât de drastic în cazurile amintite anterior.

Mi-a plăcut o idee pe care a subliniat-o la un moment dat un participant la dezbatere (Ovidiu), idee pe care Moise Guran nu a găsit de cuviință să o comenteze – pentru că nu se potrivea argumentației dumnealui. Acesta afirma că și libertățile pot distruge un copil. Adevărul este că multe „libertăți” de acestea au distrus copiii mult mai mult decât corecțiile fizice ușoare. Uitați-vă la imoralitatea Europei de vest. Sau amoralitatea ei! Un factor important sunt așa-zisele „libertăți” care au produs o generație de oameni fără discernământ, fără standarde morale și valori normale (cred eu). Cui i se iau copiii fiindcă le-a dat acestora prea multe libertăți care urmează să-i „strice”? Și de unde ar avea statul standardele corecte ca să judece ce libertăți sunt periculoase și cât este prea mult din ceva bun? Să fim serioși. Vorbim despre un ideal imposibil și inexistent.

Alt interlocutor observa bine că statul nu se ocupă nici măcar de adevăratele cazuri de cobii abuzați, neglijați, părăsiți, trimiși la cerșit, la munci dincolo de puterea pe care o au la vârsta lor etc. Creșele, casele de copii, școlile de corecții reușesc să producă pe bandă rulantă acei oameni de care societatea are nevoie? Nu, nu, nu. Și atunci de ce ar trebui statul să intervină atât de drastic în cazurile de corecție ușoară? Aceasta este ipocrizia dusă la cote pe care eu le suport cu greu. Prin aceasta nu justific deloc violența în familie ci observ că se pornește de la coadă la cap, se gândește prostește, anormal și lipsit de o cumpănire minimă.

Dezbaterea a luat o turnură destul de ciudată când Moise Guran îl ia la mișto pe un domn și compară un copil (pedepsit fizic de părinți) care reacționează violent față de alți copii (cică pentru că este pedepsit acasă) cu cazul în care un bărbat adult jignit ar reacționa cu violență fizică. Comparație nu este corectă. Aceste două relații fac parte din „registre” diferite (ca să-l citez pe domnul Guran). Relația tată – fiu este diferită de relația bărbat – bărbat. Diferențele sunt majore. Tatăl este autoritatea fiului, tatăl are grijă de copil din toate punctele de vedere, tatăl muncește pentru el, se sacrifică pentru el, se consumă pentru el etc. Tatăl are o responsabilitate unică pentru copilul lui și are drepturi unice față de acesta (nu mă refer la a face ce vrea cu el sau a-l bate). Simpla comparație este deplasată.

Am apreciat că în discuția cu o doamnă (Monica) Moise Guran o contrazice când aceasta zice că „copilul nu îți dă motive să-l lovești” ca și cum acesta nu ar face obrăznicii. Deși apreciez intervenția lui consider că a fost inconsecvent cu afirmațiile pe care le-a făcut spre sfârșitul emisiunii unde afirmă că un copil nu ar avea ieșiri de astea dacă este educat etc. Această doamnă a dat dovadă de ipocrizie extremă când vorbește atât de idealist (ca o comunistă) despre faptul că copilul nu îți dă motive să-l corectezi și în același timp își prezintă experiența în care abuzul psihic este pus înaintea abuzului fizic („câteodată este mult mai rea jignirea psihică decât fizică”)– invalidând însăși poziția pe care a susținut-o: cea de aplicare severă a legii. Ca să distrugă și mai mult poziția susținută până atunci în emisiune, ea afirmă că nu și-a abuzat copiii sub absolut nici o formă. Și atunci de unde este această conexie atât de strânsă între pedeapsa fizică aplicată copiilor și caracterul lor violent? Această femeie nu a repetat comportamentul părinților ei. Și cunosc multe cazuri de acestea.

Deși Moise Guran a amendat faptul că interlocutorii lui nu au reușit să se concentreze asupra subiectului – corecția fizică UȘOARĂ – a început să tragă concluzii cu privire la corecția ușoară din exemple de corecție agresivă și violentă – adică abuzuri în toată regula. Acest lucru nu este cinstit. Și probabil asta vor face toți cei care vor comenta la acest articol sau vor avea gânduri ne-exprimate. Logica, dacă se poate numi așa, ar urma în acest fel: pedeapsa fizică ușoară este greșită pentru că uite ce s-a întâmplat cu băiatul ăla care a fost bătut zilnic într-un mod cât se poate de violent și abuziv. Sper că observați lipsa de logică a argumentului.

Ce nu s-a adus deloc în discuție în această dezbatere este dacă un copil ar trebui să știe „pe pielea lui” consecințele unor fapte pe care le face. Și nu mă refer doar la refuzarea unor plăceri și privilegii (pedeapsă cu care majoritatea am fi de acord). În realitate, lumea aceasta funcționează pe baza unor legi naturale care, dacă nu sunt respectate, se vor întoarce împotriva noastră și ne vor produce consecințe fizice. Un copil poate fi complet debusolat când acest lucru se va întâmpla dacă el nu a crezut că faptele sale au și consecințe de genul acesta. Părinții l-au format așa.

Când un tânăr preciza forma „ușoară” de corecție în care un copil ia o pălmuță fiindcă se atinge de oala pusă la foc – Guran reacționează și îl taxează pentru că „duce lucrurile la extremă”. În primul rând, el a afirmat că acesta este subiectul emisiunii – corecția fizică ușoară; În al doilea rând, i-a taxat pe alții care s-au dus spre „extremele” dure; în al treilea rând a refuzat să afirme absurditatea intervenției protecției copilului pentru că i se părea bizară dar tocmai o afirmase înainte prin faptul că susține legea.

 Mai sunt multe lucruri de zis dar deocamdată mă opresc aici

Anunțuri

4 gânduri despre “De ce Moise Guran nu este un profet desăvârșit: despre corecții fizice aplicate copiilor

  1. Ai avut o expunere cu care am rezonat cam 100%.
    Felicitări !
    Într-adevăr, cazul Botnariu, de un dramatism dureros, deschide dezbaterea pe o temă care mie mi se pare importantă: folosirea corecțiilor fizice moderate şi controlate în procesul de educare a copiilor.
    Mi se pare importantă tema pentru că Dumnezeu face referire la ea în Biblie dar şi pentru că putem să confirmăm (sau nu) că ea a funcționat în copilăria noastră, a cunoscuților etc.
    Şi pe acest subiect dar şi pe cazul în ansamblu, se găsesc şi vor mai fi personaje care (puse de cineva sau nu) seamănă confuzie. Ex: confuzia între bătaia animalică şi atenționarea că face un lucru râu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s