6 conceptii gresite despre corectiile fizice aplicate copiilor – guest post (anonim)

Cazul familiei Bodnariu a starnit in ultima vreme o serie de discutii interminabile pe tema disciplinarii fizice a copiilor si a legitimitatii sau ilegitimitatii acestui lucru. In timp ce oamenii care afirma ca este mai bine sa li se ia copiii unor parinti care folosesc aceasta metoda de disciplinare (desi nu exista semne de abuz, copiii au o dezvoltare sanatoasa si armonioasa si o relatie buna cu parintii), asadar cei care considera ca bine a facut Statul norvegian (!) nu stiu daca mai pot fi salvati de nebunia care i-a cuprins pe nesimtite, totusi exista si multi care sunt in dubii, isi pun intrebari si nu stiu ce sa creada. Pentru ca am urmarit tot felul de discutii si postari care mai de care mai aberante si mai ne la subiect, am considerat ca sunt absolut necesare aceste clarificari. Si pentru ca parintii au fost acuzati inclusiv de indoctrinare religioasa si in acest fel este vizat in special crestinismul, iata 6 conceptii gresite populare despre corectia fizica practicata de crestini.

1. Bataia e rupta din rai si de aceea ne snopim copiii in bataie zilnic. Fals. Desi bataia nu e rupta din rai, corectia fizica da. A se face disctinctie intre cele doua. Loviturile moderate, controlate si care nu produc rani, dar provoaca un discomfort de moment, aplicate copilului la fund (nu pe fata, nu peste ceafa, nu altundeva) cu scopul de a-l disciplina si a-l face sa simta ca pentru fapte inacceptabile exista consecinte neplacute, nu constituie un abuz asupra copilului si nu ar trebui sa fie considerat asa. Nimeni nu scuza snopitul in bataie, loviturile peste fata, cu pumnii, cu picioarele si orice lovitura aplicata la nervi! Toate acestea intra in categoria abuzului si ar trebui condamnate si incriminate, dar niciodata nu e un lucru bun să arunci copilul odată cu apa de baie.

2. Ne batem copiii in numele Domnului oricand avem chef pentru a le arata cine-i seful si pentru a-i face crestini cu forta. Fals. Credem ca copiii nostri nu ne apartin. Dar in niciun caz nu credem ca ei apartin Statului. Ei apartin lui Dumnezeu. Si de aceea, nu credem ca putem face ce vrem cu ei sau sa-i tratam cum avem chef pentru ca nu noi suntem seful ci Dumnezeu. Daca de Stat ne-am putea ascunde si am putea sa ne tratam copiii rau atunci cand suntem departe de privirile lui, de Dumnezeu nu ne putem ascunde. Iar frica de Dumnezeu este infinit mai motivanta decat frica de Stat. 3. Suntem oamenii aia pe care I-ai vazut in parc zilele trecute, care si-au palmuit copiii si i-au tras de urechi fiindca si-au murdarit hainele bune cu ciocolata. Fals. Nu credem ca avem dreptul sa ne disciplinam copiii pentru ce ne convine noua. Exista o distinctie clara intre incalcari morale serioase pe care consideram ca trebuie sa le indreptam si lucruri nesemnificative care ne pricinuiesc noua neplaceri. De asemenea nu credem in pedepsirea publica a copiilor si rusinarea lor in fata celorlalti. Corectia o aplicam in privat, acordand demnitate copilului, care credem ca are o constiinta morala si cunoaste foarte bine faptul ca a comis o fapta care necesita corectie (pentru ca ne luam timp sa-i explicam). Credem ca sunt multi parintii in Romania care isi bat copiii si totusi nu-i disciplineaza. Palmele alea date la nervi, in momentul in care explodezi pentru ca nu mai suporti sfidarea si neascultarea copilului nu constituie disciplina, ci refularea frustrarilor proprii acumulate tocmai datorita lipsei de disciplina. (Si de autodisciplina, as adauga.) 4. Suntem motivati de razbunare impotriva copiilor si consideram ca au un statut inferior noua atata timp cat ne permitem sa le aplicam corectii fizice. Fals. Desi nu credem pentru nicio secunda ca copiii nostri au un statut inferior, totusi credem ca ne aflam in pozitii diferite de autoritate, iar statutul de parinte ne confera autoritatea de a-i disciplina inclusiv prin corectii fizice. Si aici tin sa subliniez cat de aberante mi se par argumentele de genul „Dar la nevasta-ta de ce nu te raportezi la fel, sau la colegii de munca, si nu le tragi cateva la fund cand te contrazic?” Pentru ca ne aflam in cu totul alte raporturi decat autoritatea pe care o am asupra copilului in calitate de parinte. Pe nevasta sau pe colegi, nu trebuie sa-i educ, sa-i hranesc sau sa-i sterg la fund. Nici nu ma iau de ea cand iese din casa ca nu s-a imbracat destul de gros, sau ca nu are voie sa se duca acolo unde are de gand. Si totusi la copii le fac toate astea si altfel ma raportez la ei si ei la mine. Si asta nu pentru ca eu sunt superior iar ei inferiori ca drepturi sau valoare, ci pentru ca in aceasta lume exista structuri de autoritate care fac parte in mod normal din felul in care societatea este organizata. Iar una foarte importanta este cea de parinte-copil. In nicio alta structura autoritatea nu este atat de mare ca in cazul acesteia. Si nici responsabilitatea.

5. Ne educam copiii exclusiv prin corectii fizice. Fals. Marea parte a educatiei sanatoase consta in indrumare, explicare, discutare, in transmiterea valorilor, invataturilor si informatiilor si discutarea si aprofundarea lor. Exista mult accent pe latura pozitiva si pe consolidarea unui caracter moral puternic si solid. Pentru ca credem ca copiii nostri, la fel ca noi, au constiinta binelui si raului, nu consideram nicidecum ca corectia lor fizica, daca este aplicata in mod corespunzator, va crea vreo deficienta in dezvoltarea lor armonioasa pe toate planurile. Pentru ca oamenii cauta solutii pentru problema fundamentala a omului (care este instrainarea de Dumnezeu) in alta parte decat acolo unde ar trebui, apar teorii de genul: toate problemele noastre se nasc din cauza abuzurilor suferite in copilarie. Desi nu neg ca adevaratele abuzuri din copilarie pot crea si creaza probleme mai tarziu in adultii care le-au suferit, din nou spun, nu putem explica totul prin prisma aceasta. Ar insemna sa acceptam cu totii o perspectiva simplista si naturalista asupra omului, nedemna de adevarata sa valoare. Daca unii s-au hotarat ca orice fel de lovire a copilului, chiar daca nu lasa semne exterioare, va lasa cu siguranta semne interioare si traume, nu inseamna ca asa si este, sau ca si-au si dovedit teoria. Din contra, viata si experienta arata ca ranile facute de un prieten dovedesc credinciosia lui (credinciosia de a nu lauda hainele invizibile ale imparatului, de a spune adevarul chiar si atunci cand doare, de a te ajuta sa te schimbi atunci cand e nevoie desi te iubeste asa cum esti), si asta este valabil si in cazul disciplinarii copiilor (daca sa zicem ca ar exista aceste”rani interioare” definite de psihologi). Pentru ca nu exista parinte perfect, nu exista nici copil educat in mod perfect, dar consideram ca deficientele nu vin din aceasta directie ci din alta. Si avem tot dreptul sa nu fim de acord cu psihologii de serviciu. (Sa nu uitam ca psihologia este in mare parte o pseudostiinta!)

6. Aplicam corectii fizice copiilor pentru ca nu am trecut inca de stadiul Neanderthal si nu suntem la curent cu cele mai noi si trasnite metode ale psihologiei moderne. Fals. Suntem la curent si cu anatemizarea educatiei prin recompense si pedepse, si cu parentingul pozitiv, si cu accentul pe dezvoltarea unei stime de sine sanatoase, etc. Le stim. Doar ca nu suntem de acord cu toate aceste idei stralucite ale psihologilor de serviciu. Aceiasi psihologi care au scormonit teoria genului si nevoia de a le da copiilor educatie sexuala de la 3 ani si care spun ca trebuie sa il lasi pe copil sa decida singur daca vrea sa fie baiat sau fetita, homosexual sau trans. Ca doar e okei sa fi ghei, nu? Avem dreptul ca, desi le stim, sa nu fim de acord? Ieri s-au hotarat ca imi abuzez copilul pentru ca il disciplinez fizic. Acum se hotarasc ca il abuzez pentru ca il oblig sa fie straight. Si maine mi-l ia Statul pentru ca nu e crescut dupa ultimele standarde occidentale. (Dar nu e vorba de persecutie religioasa, nicidecum!) Cam astea ar fi pentru moment, desi or mai fi si altele. Asa ca, dragi romani si crestini, nu va mai cereti scuze ca va disciplinati copiii. Daca o faceti cu calm si dragoste, nu comiteti niciun abuz, desi lumea sustine asta sus si tare. Dar lumea nu intelege cum un copil te poate iubi desi il disciplinezi fizic, cum nu poate intelege nici cum noi il iubim pe Dumnezeu desi ne disciplineaza inclusiv fizic uneori. Si nici cum noi tocmai pentru ca ne iubim copiii ii disciplinam si Dumnezeu tocmai pentru ca ne iubeste ne disciplineaza. Nu va faceti probleme de constiinta in privinta aceasta, crestinismul oricum nu a fost nicicand popular.Asa cum nu e nici astazi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s