Împlinirea în relația conjugală

Într-o formă cât se poate de evidentă cultura contemporană pune un accent exagerat asupra frumuseții exterioare. În nici un fel nu vreau să subminez importanța și valoarea acestei frumuseți dar vreau să arăt că focalizarea exagerată face doar rău și nu bine.

Dumnezeu a lăsat ca să existe o împlinire relațională în căsătorie. Însă dacă această împlinire vine din aspectul fizic ea nu poate dăinui pentru că frumusețea exterioară, în cele mai multe cazuri, are mereu nevoie de ajustări și este trecătoare.

Așadar, dacă împlinirea se leagă de aspectul fizic al partenerului această împlinire este fluctuantă și nestatornică.

Pentru a acoperi acest gol adânc pe care oamenii îl resimt în relații datorită lipsei unei împliniri profunde și stabile, oamenii investesc și mai mult în aspectul exterior crezând că o îmbunătățire a exteriorului ar duce la o mai mare sau mai durabilă împlinire. Dar acesta este un cerc vicios din care puțini oameni se trezesc să iasă.

Datorită acestei realități, Dumnezeu, care dorește împlinirea noastră în relație, ne-a pus la dispoziție calea cea mai sigură și bună de dobândire a acestei împliniri: focalizarea asupra frumuseții lăuntrice. Voi repeta de câte ori este nevoie – în nici un fel nu pun la îndoială importanța frumuseții fizice ci doar doresc să o așez pe locul meritat într-o scară a priorităților și valorilor.

Veți vedea în multe locuri din Scriptură accentul pus de Dumnezeu asupra frumuseții lăuntrice în contrast cu frumusețea exterioară. Nu cred că scopul autorilor biblici a fost să introducă legi fixe pentru creștini de genul: niciodată să nu-ți împletești părul, niciodată să nu porți verighetă sau niciodată să nu ai pe tine o haină scumpă. Din contră, cred că ideea principală a pasajelor este preocuparea și focalizarea.

1 Petru 3:3-4 „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. “

1 Timotei 2:9-10 “Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe,ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase. “

Când un om își iubește soția pentru frumusețea lăuntrică pe care o are el are o împlinire durabilă și mult superioară împlinirii fizice. Împlinirea fizică este limitată la anumite momente în timp ce împlinirea relațională bazată pe caracter este o împlinire continuă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s